MENIU

BACALAUREAT 2017. Absolvenţii de liceu susţin astăzi ultima probă scrisă a bacalaureatului

BACALAUREAT 2017. Absolvenţii de liceu susţin astăzi ultima probă scrisă a bacalaureatului

BACALAUREAT 2017. Absolvenţii de liceu care s-au înscris la cea de a doua sesiune a examenului de bacalaureat susţin, joi, ultima probă scrisă - proba la alegere a profilului şi specializării, iar de vineri încep probele de evaluare a competenţelor, care se încheie în 31 august. La sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat s-au înscris aproape 39.500 de absolvenţi de liceu.

Potrivit Ministerului Educaţiei, pentru cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat s-au înscris 39.435 de absolvenţi de liceu. Dintre aceştia, 24.690 sunt din promoţia curentă, iar 14.745 din seriile anterioare. În funcţie de forma de învăţământ absolvită, cei 39.435 de elevi înscrişi sunt distribuiţi astfel: 37.138 - zi, 1.036 - seral şi 1.261 - frecvenţă redusă.

BACALAUREAT 2017. În prima sesiune a bacalaureatului au fost declaraţi respinşi 34.690 de candidaţi.

Sesiunea de toamnă a bacalaureatului a început, pentru prima dată, cu probele scrise.

Astfel, luni absolvenţii de liceu au susţinut proba scrisă la Limba şi literatura română. Absolvenţii de la profilul real au avut de scris un eseu în care să prezinte tema şi viziunea despre lume dintr-un text narativ aparţinând lui Liviu Rebreanu sau lui Camil Petrescu, dar şi de redactat un text argumentativ despre importanţa toleranţei în relaţia de prietenie. Absolvenţii de la profilul uman au avut de scris un eseu în care să prezinte tema şi viziunea despre lume dintr-un text narativ aparţinând lui George Călinescu sau lui Mihail Sadoveanu, dar şi de redactat un text argumentativ despre necesitatea cunoaşterii unor limbi străine în dezvoltarea personală.

BACALAUREAT 2017. Marţi s-a desfăşurat proba la Limba şi literatura maternă, iar miercuri absolvenţii au susţinut proba obligatorie a profilului. Probele scrise se încheie joi, cu proba la alegere a profilului şi specializării.

Proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română începe vineri, 25 august, şi continuă luni, 28 august, când este programată şi proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă. Evaluarea competenţelor digitale se va derula în zilele de 29 şi 30 august, urmând ca evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională să se desfăşoare în 30 şi 31 august.

Atât subiectele pentru probele scrise, cât şi subiectele pentru probele de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi limba maternă sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi cuprind texte literare şi nonliterare, funcţionale şi nonfuncţionale, cu un grad de complexitate care să permită tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute, potrivit Ministerului Educaţiei.

BACALAUREAT 2017. Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi limba maternă nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea unui nivel de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional: experimentat, avansat şi mediu. Candidatul care refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una din probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale se consideră că nu a susţinut proba.

Ministerul Educaţiei atrage atenţia că nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.

BACALAUREAT 2017. Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, susţinerea tuturor probele scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.

Afişarea primelor rezultate şi depunerea contestaţiilor vor avea loc în 1 septembrie, iar afişarea rezultatelor finale este programată pentru 6 septembrie.

Rata de promovare la prima sesiune a bacalaureatului a fost de 72,9%.