MENIU

Bacșișul, impozitat de la 1 mai. Ce prevede forma finală a OUG

De la 1 Mai, bacşişul va fi pus la vedere pe nota de plată şi impozitat. Decizia apare într-o hotărâre a Executivului ce a fost aprobată, miercuri, în şedinţă de Guvern. În ceea ce privește controlalele efectuate de inspectorii antifraudă, firmelor li se va pune lacăt la a doua abatere, dacă ANAF va găsi diferenţe între sumele de la casă şi cele facturate.

Premierul Victor Ponta a precizat, în ședința de Guvern, că nu se va mai suspenda, din prima, activitatea firmelor găsite cu nereguli, ci "se va face o listă neagră a celor care au avut probleme".

"Dacă te prinde a doua oară sau a treia oară, sigur, îți suspendă activitatea. E vorba de 300 de lei - plafonul de la care se aplică această măsură și, de asemenea, impozitarea tuturor veniturilor, cu 16 la sută, frumos, orice fel de venit, legal, corect, ca să nu obligăm oamenii să lucreze ilegal și, atunci, 16 la sută este mai mult decât decent", a spus Victor Ponta.

În ceea ce privește bacșișul pe care îl lasă un client, Teodorovici a spus că diferența între serviciul prestat și dorința clientului pentru serviciile prestate se va bate pe bon un fiscal separat și se va impozita cu 16%. În acest sens, ministrul Finanțelor a spus că angajatorul poate păstra bacșișul.

"Suma respectivă poate să rămână la dispoziția angajatorului care poate dispune fie impozitarea ei și suportarea din aceasta a unor costuri pe care le are în mod curent, fie să fie distribuită către angajați, pentru a-i stimula", a spus Teodorovici.

Întrebat cum va putea fi verificată înregistrarea bacșișului pe un bon fiscal separat, Teodorovici a precizat că, "în astfel de situații, organul de control, când va constata astfel de fapte, va aplica amenda la nivelul salariatului", însă a precizat că respectivul angajat nu poate fi forțat de inspectorii antifraudă să arate banii.

"În acest domeniu, mai ales, este imposibil să reglementezi 100 la sută ori posibilă situație (...) Salariatul când vine la locul de muncă are obligația să își înregistreze veniturile asupra sa, în registrul ținut separat de către angajator. În cazul în care sunt identificate sume asupra sa, se aplică amenda. Pot să fie și situații când aceste sume se ascund în diferite zone, ANAF nu poate să îl forțeze pe om", a mai spus Eugen Teodorovici.

Pe de altă parte, Teodorovici a subliniat că ANAF va intensifica controalele, în perioada următoare.