MENIU

BAC 2017 toamnă: Au încercat să copieze şi au fost prinşi. Când vor mai putea da Balaureatul?

Şapte absolvenţi de liceu din judeţul Timiş, care au susţinut, miercuri, proba obligatorie a profilului din cadrul sesiunii de toamnă a BAC-ului, au fost eliminaţi din examen pentru tentativă de fraudă, şase dintre aceştia fiind surprinşi cu căşti bluetooth în urechi.

Inspectorul şcolar general al judeţului Timiş, Aura Danielescu, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că au fost eliminaţi şapte absolvenţi de liceu care au susţinut proba obligatorie a profilului şi specializării din cadrul sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat.

Şase dintre candidaţi, care susţineau proba scrisă la Istorie la Colegiul Tehnic “Henri Coandă” din Timişoara şi la un liceu din oraşul Lugoj, au fost surprinşi de profesorii supraveghetori cu căşti bluetooth introduse în urechi.

De asemenea, un alt candidat, care susţinea proba scrisă la Matematică la Colegiul “I. C. Brătianu” din Timişoara, a fost eliminat din examen pentru că a luat o ciornă de la un coleg.

Cei şapte elevi care au încercat să fraudeze Bacalaureatul au primit nota 1, au fost eliminaţi din examen şi nu se vor putea prezenta la următoarele două sesiuni.

582 de candidaţi din judeţul Timiş s-au înscris pentru a susţine, miercuri, proba scrisă la Matematică, iar alţi 124 la Istorie. Luni, un alt elev din judeţul Timiş a fost eliminat din proba scrisă la Limba Română, după ce i-a sunat telefonul în sala de examen.

În total, din judeţul Timiş s-au înscris la sesiunea de toamnă a BAC-ului 1.203 de absolvenţi de liceu, dintre care 716 provin din promoţia actuală, iar 487 din promoţiile anterioare. Promovabilitatea la examenul de Bacalaureat din acest an a fost de 72,94%, în judeţul Timiş.

Mai multe articole despre:
BAC 2017 toamna elevi eliminaţi din examen