BAC 2015. Este oficial: Lucrările vor fi corectate în alte judeţe. Ce spune ministrul Educaţiei
BAC 2015. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, marţi, că lucrările scrise de la bacalaureat vor fi corectate în alte judeţe decât cele în care se susţine examenul, începând din sesiunea iunie-iulie, din 2015.
Sorin Câmpeanu a precizat că această hotărâre va face obiectul unui ordin de ministru, care se va aplica de la examenul din iunie-iulie, începând cu sesiunea probelor scrise, scrie Mediafax.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a anunţat, luni, după ce reprezentanţii Ministerului Educaţiei au propus ca lucrările de la examenul de bacalaureat să fie corectate în alte judeţe, că susţine această propunere.
ederaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ anunţă că susţine propunerea conducerii Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice de schimbare a modalităţii de corectare a lucrărilor de la examenul de bacalaureat.
Conform unei declaraţii făcute de Vasile Șalaru, secretar de stat pe probleme de învăţământ preuniversitar, lucrările scrise ale celor care susţin examenul de bacalaureat ar putea fi strânse la nivelul centrului judeţean şi trimise apoi, într-un alt judeţ, cu ajuorul angajaţilor Jandarmeriei, această procedură fiind întâlnită şi la examenul de titularizare a profesorilor. Noutatea constă şi în faptul că se propune să aibă loc o tragere la sorţi pentru repartizarea lucrărilor, astfel încât să nu se ştie dinainte judeţul unde vor ajunge lucrările pentru a fi corectate.
FSLI consideră că prin schimbarea modalităţii de corectare a lucrărilor nu va mai exista nicio suspiciune nici asupra rezultatelor finale ale examenului de bacalaureat, nici asupra profesorilor care corectează.
”O supraveghere care să nu permită elevilor să se inspire în timpul examenului şi această procedură propusă vor conduce la o evaluare obiectivă a celor care susţin examenul de bacalaureat. Această modalitate de corectare a lucrărilor va elimina posibilitatea ca anumiţi elevi să fie favorizaţi”, a precizat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.