MENIU

Azi prăznuim Moșii de toamnă, sărbătoare spirituală importantă pentru ortodocși

Mosi de toamna

Moșii de toamnă, sărbătoare spirituală extrem de importantă pentru creștinii ortodocși. În această zi, tradiția rânduiește pomenirea morților, la fel cum în spațiul catolic 1 noiembrie este Ziua Morților. 

Sâmbătă, 7 noiembrie, Biserică Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea morților. Pomenirea din această zi, este cunoscută și sub denumirea de Moșii de toamnă.

Moșii de toamnă. Sâmbătă e ziua în care Mântuitorul a stat în mormânt cu trupul, iar cu sufletul S-a pogorât la iad, că să elibereze din el pe toți drepții adormiți. Biserică face pomenirea celor adormiți sâmbătă și pentru că această zi premerge duminicii-ziua învierii-numită și cea dintâi zi a noii creații sau a opta zi, ziua veșniciei.

De ce facem pomenire morților? Biserica îi numește pe cei trecuți în viață de dincolo "adormiti", termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi. Ea nu vorbește de trecere într-o stare de neființă, ci de trecere dintr-un mod de existența în alt mod de existența, potrivit CrestinOrtodox.ro.

În ziua de Moși se săvârșește Sfântă Liturghie. La Proscomidie, preotul scoate din prescură miridele pentru morți și le așează sub Sfântul Agneț, rostind numele morților de pe pomelnicele ce i-au fost aduse. în cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface în Trupul și Sângele Domnului. Astfel, miridele (care îi reprezintă pe cei pomeniți), participă la sfințenie prin prezența lor alături de Trupul Lui Hristos de pe Sfântul Disc.

Moșii de toamnă. În spațiul românesc există 20 de zile de Moși

Simion Florea Marian menționa în lucrarea "Trilogia vieții", "că pe tot parcursul anului, în spațiul românesc există 20 de zile de Moși".

Cuvântul "moși" vine de la "strămoși", și se referă la persoanele trecute la cele veșnice. Cu apelativul "moși" sunt numiți nu doar morții, ci și principalele sărbători ce le sunt consacrate, precum și pomenile făcute pentru ei.

Din zilele de Moși amintim: "Moșii de primăvară" (de Macinici), "Moșii de vară" (sâmbătă dinaintea Rusaliilor), "Moșii de toamnă" (în prima sâmbătă din luna noiembrie), "Moșii de iarnă" (sâmbătă dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne).

Tot în ziua de Moși de toamnă., în calendarul ortodox sunt pomeniţi cei 33 de sfinţi mucenici din Melitina. Cei 33 de sfinţi mucenici au trăit în timpul împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Odată ce şi-au mărturisit credinţa în Hristos, au fost aspru pedepsiţi.

Tot în această zi, creştinii îi pomenesc pe: Sfântul Lazăr, făcătorul de minuni, sfinţii mucenici Melasipp, Casina şi Antonie, sfinţii mucenici Auct, Tavrion şi Tesalonica, sfântul mucenic Atinodor, sfântul mucenic Alexandru cel din Tesalonic.

După Sfânta Liturghie se oficiază slujba parastasului

Cu acest prilej, în lăcaşurile ortodoxe din toată țara se oficiază slujbe speciale de pomenire pentru rudele trecute la viaţa veşnică de-a lungul timpului. În tradiția populară, praznicul închinat celor adormiţi în dreapta credinţă este cunoscut sub numele de Moşii de toamnă.

În același timp, cu apelativul de moşi sunt numiţi atât morţii, cât și sărbătorile orânduite pentru cei adormiți de Biserica Ortodoxă. În toate lăcaşurile ortodoxe, după Sfânta Liturghie, se oficiază slujba parastasului, potrivit Ziua de Constanta.

Pentru acest ritual creștin, credincioşii aduc la biserică daruri de milostenie pentru sufletele celor adormiţi: colivă, vin, colaci, lumânări şi tămâie. Totodată, creştinii aduc spre slujire şi daruri de mâncare, băutură şi chiar haine sau obiecte preferate de cei adormiţi, iar aceste jertfe aduse pentru a fi sfințite însoțesc rugăciunea rostită de preoții slujitori. Pe data de 8 noiembrie, sunt pomeniţi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.