MENIU

Avocatul vedetelor, Daniel Ionaşcu, clipe de cumpănă la operaţie, după un groaznic accident

Avocatul Daniel Ionașcu a fost operat la Spitalul Floreasca din București, după ce a suferit, marţi, un grav accident de circulație pe autostrada A1. Mașina în care se afla a fost distrusă în totalitate, iar magistratul a avut noroc că a scăpat cu viaţă, chiar dacă a avut multe leziuni în zona capului și o ruptură de antebraț.  

Operaţia a fost condusă de profesorul Ioan Lascăr. "Din fericire, dânsul este un om norocos. Cu toată gravitatea accidentului, e în afara oricărui pericol. E vorba de un traumatism sever. Mai prezintă o mulţime de plăgi superficiale la nivelul antreraţului şi mâinii.", a spus profesorul Lascăr, pentru Spynews.

Avocatul Daniel Ionaşcu, discipol al confident al Paulei Iacob, va sta câteva zile internat în spital. Acesta se află în afara oricărui pericol. Daniel Ionaşcu îi reprezintă, printre altele, pe Cristian Pomohaci, dar şi familiei polițistului Bogdan Gigină.

De altfel, decizia avocatului de a-l apăra pe fostul preot în faţa acuzaţiilor de pedofilie şi corupere de minori a surprins multă lume, având în vedere faptul că avocatul Ionaşcu este şi absolvent de Teologie.

Sursă foto: Facebook/Detaşamentul de Pompieri Bolintin Deal

Mai multe articole despre:
Cristian Pomohaci daniel ionascu