MENIU

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu privind absența parapetelor pe DN1

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la absența parapetelor pe DN1, fapt care a favorizat producerea de accidente rutiere soldate cu pierderea de vieți omenești, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

''Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică'', precizează sursa citată.

Avocatul Poporului solicită Ministerului Transporturilor: prezentarea măsurilor luate privind activitatea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, în urma accidentelor grave produse în perioada 2014 — 2016, pe DN1 și, în general, în întreaga țară, vizând în special accidente produse ca urmare a activității defectuoase a CNADNR; suma repartizată în planul de achiziții al CNADNR pe 2016 pentru achiziții de parapete separatoare și un centralizator privind comenzile de parapete lansate în 2016 (precizând locul în care au fost sau urmează a fi amplasate); planul de măsuri al ministerului privind siguranța pe drumurile publice pe anul acesta, cu detalierea responsabilităților CNADNR.

Sesizarea din oficiu a Avocatului Poporului vine ca urmare a apariției în mass-media a relatărilor referitoare la accidentul care a avut loc joia trecută, pe DN 1 — podul din zona Băneasa, în care și-a pierdut viața o tânără de 35 de ani.

Avocatul Poporului a luat la cunoștință de petiția online adresată CNADNR de aproximativ 2.000 de persoane, sub titlul ''Salvați-ne viețile! Montați separatoarele pe drumurile din țară''.

Avocatul Poporului a constatat că accidentul din 12 mai nu este singular.

''De exemplu, sub titlul 'Separatoarele de sens și sensurile giratorii în intersecții cheie (Florești, Bănești etc.) pot salva vieți!', apărut într-un comunicat de presă din septembrie 2014, la care s-a atașat și o petiție adresată la CNADNR, semnată de 2.000 de persoane din Câmpina, se relatează accidentul produs în zona localității prahovene Florești, soldat cu șase morți, dintre care cinci persoane din localitatea Câmpina'', mai arată sursa citată.

Mai multe articole despre:
DN1 avocatul poporului