MENIU

Avocatul Poporului cere atacarea în instanță a deciziei de ridicare a mașinilor în București

<p>Renate Weber</p>

Ridicarea mașinilor parcate neregulamentar nu poate fi dispusă de către polițiștii locali, așa cum prevede o hotărâre a Consiliului General al Municipiului București, ci numai de politistii rutieri, consideră Avocatul Poporului, potrivit unui comunicat de presă.

Ca atare, instituția condusă de Renate Weber cere Prefectului Municipiului București atacarea în contencios a HCGMB nr. 371/2019 privind ridicarea mașinilor parcate neregulamentar pe străzile orașului.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, potrivit comunicatului citat.

În urma examinării actelor normative în vigoare, Avocatul Poporului consideră, între altele, că HCGMB nr. 371/2019 nesocotește normele legale în aplicarea cărora a fost dată și stabilește competența alternativă a polițiștilor rutieri sau locali în constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor principale, iar nu competența exclusivă a polițiștilor rutieri, astfel după cum aceasta este reglementată de lege. HCGMB decide că, în calitate de agenți constatatori, polițiștii locali pot dispune măsura ridicării, prevederi ce contravin în mod flagrant art. 64 din OUG nr. 195/2002 și art. 2031 și art. 2032 din HG nr. 1361/2006.

În același timp, în opinia Avocatului Poporului HCGMB este un act administrativ care ar fi trebuit să se limiteze la a reglementa măsuri tehnice de realizare a ridicării și depozitării autovehiculelor în sarcina operatorilor si nu să reglementeze atribuții în sarcina polițiștilor rutieri, statutul juridic și atribuțiile acestora fiind reglementate prin lege specială.

Avocatul Poporului solicită CGMB să reanalizeze legalitatea actului administrativ emis.

Avocatul Poporului solicită reprezentanților administrației publice locale să dispună măsurile care se impun pentru amplasarea, în zonele de unde autovehiculele pot fi ridicate, a unor avertismente vizuale care să conțină informațiile necesare astfel încât eventualii contravenienți să fie informați atât în legătură cu sancțiunile aplicabile, cât și cu posibilitatea recuperării autovehiculului.

Mai multe articole despre:
Renate Weber ridicare maşini Gabriela Firea