MENIU

Avocatul Doru Boștină, eliberat din arest

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis, miercuri, eliberarea din arest preventiv a avocatului Doru Cătălin Boștină, urmând ca acesta să fie cercetat de procurori sub control judiciar, într-un dosar de evaziune fiscală.

În același dosar, magistrații au decis eliberarea din arest preventiv a altor două persoane, Mihai Tudorică (control judiciar) și Alexandru Cucu (arest la domiciliu).

Curtea Supremă a admis contestațiile celor trei la decizia Curții de Apel București din 15 mai, prin care au fost arestați preventiv. Decizia este definitivă.

Cunoscutul avocat Doru Boștină a fost reținut săptămâna trecută, fiind acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București o evaziune fiscală de 4 milioane de lei. Potrivit procurorilor, în perioada 2012-2013, persoanele cercetate s-au sustras de la îndeplinirea obligațiilor fiscale prin evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, de cheltuieli care nu aveau la baza operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive.

Mai multe articole despre:
închisoare avocat eliberat doru bostina