MENIU

Avocatul Elenei Udrea: Confruntările au demontat în întregime acuzațiile procurorilor

Avocatul Elenei Udrea, Marius Striblea, a declarat, joi după-amiază, că în baza confruntărilor de astăzi, de la DNA, dintre Elena Udrea și cei patru martori, denunțători în dosarul Gala Bute, respectiv Gheorghe Nastasia, Ștefan Lungu, Adrian Gărdean și Ana Maria Topoliceanu, informațiile diferă față de cele prezentate în denunțuri, fiind demontate, astfel, acuzațiile procurorilor. Totodată, Marius Striblea a afimat că Elena Udrea urmează să fie reaudiată, în dosarul Gala Bute, pentru că, în urma confruntărilor de joi, au fost aduse noi probe la dosar, informează Realitatea TV.

"Confruntările au demontat în întregime acuzațiile procurorilor. S-a demonstrat că tot ce s-a vehiculat acum în presă sunt doar păreri, artificii create de unii. Spre exemplu, am fost curioși să aflăm când Nastasia și domnul Gărgan s-au întâlnit. Am întrebat ce oră era, perioada din zi, daca a fost deschisă geanta, ce culoare avea, răspunsul pe care l-am primit a fost ”nu mi-a aduc aminte'. Singura concluzie este că domnul Nastasia știe despre 900.000 de euro doar de la Gărdean. Ana Maria Topoliceanu a infirmat teza că la Predeal, de ziua Elenei Udrea, s-ar fi plătit din banii domnului Breazu, care ar fi fost obținuți din lucruri ilicite și aproape și-a adus aminte că doamna Udrea i-a plătit în ziua respectivă suma respectivă. Breazu a plătit cu cardul, iar Udrea a plătit cash a doua zi”, a declarat avocatul Marius Striblea.

Întrebat dacă Elena Udrea s-a certat cu denunțătorii săi, Marius Striblea a răspuns:

"Nu. A fost o întâlnire decentă. Nu este ușor să parcurgi opt ore de confruntări. Au fost adresate, în total, sute de întrebări și câteva dintre ele au fost respinse. Au fost adresate de către procurori, dar și de către apărătorii celor patru, cu care a fost confruntată doamna Udrea și întrebările noastre. Domnul Lungu a spus pe șleau că doamna Udrea nu i-a cerut niciodată să facă plăți pentru PDL. A spus cât se poate de clar că Udrea nu i-a cerut să facă nicio plată în favoarea ei sau în favoarea PDL. A spus foarte clar și repet, a treia oară, că doamna Udrea nu i-a cerut să facă plăți pentru ea sau pentru PDL. Domnul Gărdean i-ar fi trimis lui Nastasia, geanta care ar fi conținut 900.000 de euro, care ar fi fost destinată lui Nastasia. A zis explicit că nu era destinată Elenei Udrea și că habar nu avea că a ajuns la doamna Udrea. Vorbesc de geanta presupusă a fi cu bani", a mai afirmat Marius Striblea.

Mai mult, Marius Striblea a subliniat că nu Elena Udrea a fost cea care și-a ascuns privirea.

"Au stat chiar foarte aproape unul de altul. Pot să vă spun cu fermitate că nu doamna Udrea și-a ascuns privirea. Ceilalți", a declarat avocatul Elenei Udrea, Marius Striblea.