MENIU

Avionul-minune al lui Vladimir Putin, făcut țăndări de ucraineni cu sisteme Patriot

Beriev A 50 - avionul minune al Rusiei, doborât de Ucraina cu rachete SUA. Foto/Profimedia

Avionul Beriev A-50, care bruiază și spionează peste tot în lume, dar mai ales în Europa, a fost doborât de armata ucraineană cu ajutorul sistemului de rachete Patriot. 

Potrivit newsweek.com, colonelul Rosanna Clemente, adjunctul șefului de stat major al Comandamentului de apărare aeriană și antirachetă al Armatei a 10-a, a declarat că sistemele antiaeriene Patriot furnizate de Occident Ucrainei deservesc Kievul în diverse roluri.

Totodată, colonelul Clemente a spus că unele lansatoare Patriot „sunt folosite pentru a proteja siturile statice și infrastructura națională critică. Altele sunt deplasate și fac lucruri cu adevărat istorice pe care nu le-am văzut în 22 de ani de când sunt apărător aerian. Iar unul dintre ele este un „SAMbush”.

Clemente a mai precizat că astfel de sisteme mobile pot fi desfășurate în apropierea frontului și pot viza avioanele rusești care operează departe de linia de contact.

În plus, echipele antiaeriene ucrainene, a adăugat ea, au folosit această tactică „pentru a angaja primul sistem A-50 C2 [comandă și control] în ianuarie”.

Potrivit sursei citate, A-50 - poreclit „Bumblebee” și având numele de raport NATO „Mainstay” -este produs de producătorul Beriev și a intrat în serviciu la mijlocul anilor 1980. Sediul central și facilitățile de producție ale companiei sunt grupate în apropierea orașului Taganrog, pe malul nordic al Mării Azov.

Rusia avea un număr de 15 A-50 înainte de invazia la scară largă a Ucrainei, potrivit cifrelor din baza de date World Directory of Modern Military Aircraft.

Unul dintre ele ar fi fost grav avariat de o dronă în februarie 2023, într-un atac revendicat de partizanii antiguvernamentali din Belarus. Un al doilea A-50 a fost doborât în februarie între orașele rusești Rostov pe Don și Krasnodar, Kievul revendicând responsabilitatea.