AVIONUL DISPĂRUT. "A zburat în umbra unui alt avion" şi alte 12 ipoteze
Autoritatile australiene au confirmat zilele trecute un lucru de care se temeau: ca o zona relativ mica din sudul Oceanului Indian nu e locul in care se afla avionul Malaysian Airlines MH370, potrivit Ziare.com.
Astfel incat, de la suprafata de 850 de kilometri patrati unde au fost auzite semnalele acustice in luna aprilie, cautarea a fost extinsa la 60.000 de kilometri patrati.
Echipele de cercetare estimeaza ca abia in august 2015 s-ar putea incheia cautarile in aceasta zona. Din cauza acestei doze imense de incertitudine privind circumstantele bizarei disparitii a zborului MH370, lumea s-a umplut de teorii venite de la experti in aviatie, bloggeri si teoreticieni ai conspiratiilor, arata The Independent.
Iata, adunate, 13 teorii despre soarta avionului.
1. Doborat intr-un exercitiu militar
O parte din familiile pasagerilor, dar si unii comentatori, nu au incredere in datele de pe satelit oferite pana acum de autoritati. Printre acesti neincrezatori este si scriitorul si jurnalistul britanic Nigel Cawthorne, care crede in teoria, bazata pe un martor ocular de pe o platforma petroliera, cum ca avionul ar fi fost doborat la scurt timp dupa ce a incetat comunicatiile cu controlorii de trafic. Martorul, Mike McKay, spune ca a vazut un avion in flacari cazand in Golful Thailandei.
2. Dus in nord si doborat in mod intentionat, pentru a sterge urmele
Daca avionul ar fi luat-o pe o traiectorie spre nord, potrivit fostului anchetator al aviatiei militare britanice Sean Maffett, ar fi fost doborat pentru ca asa presupun regulile adoptate de multe state dupa atentatele din 11 septembrie 2011. Cand un avion de pasageri neidentificat patrunde in spatiul unei alte tari, sunt ridicate avioane de vanatoare care il doboara. "Aceasta teorie insa implica o musamalizare internationala", spune Sean Maffett.
3. A zburat in nord, in umbra unui alt avion
Alta teorie sugereaza ca in loc sa zboare in sud, avionul a luat-o spre nord, in umbra unui alt avion de pasageri, pentru o perioada de aproape o ora dupa ce a iesit de sub raza radarului civil.
Bloggerul specializat pe aviatie Keith Ledgerwood spune ca mai exista un avion de pasageri din Singapore, in acelasi loc cu MH370 si crede ca acesta a zburat in coada lui. Zborul la mica distanta in spatele si usor deasupra unui alt avion ar putea face ca cele doua avioane sa apara ca un singur punct pe radar.
Zborul din Singapore mergea in Spania, si aceasta teorie sugereaza ca MH370 s-ar fi putut detasa din umbra lui in cateva locatii de-a lungul provinciei Xiangjiang din China, Kirghizstan sau Turkmenistan.
4. A incercat sa aterizeze pe o plaja a unei insule pustii
Aceasta este teoria unui fost pilot al British Airways, Steve Buzdygan, care crede in posibilitatea unei aterizari pe o plaja indepartata pe una din sutele de insule care formeaza arhipelagul Andaman, care se afla intre Indonezia si coasta Thailandei.
5. A fost dus la o baza militara a SUA
Una dintre cele mai stranii teorii e ca avionul a fost capturat si dus la o baza militara americana de pe atolul Diego Garcia din Oceanul Indian, care apartine Marii Britanii. Atat de persistenta a fost aceasta teorie, incat SUA a trebuit sa o dezminta oficial.
6. Avionul s-a indreptat spre un aeroport indepartat din Malaezia
Aceasta teorie apartine altui blogger specializat in aviatie, Chris Goodfellow, care crede ca un incident catastrofic a dus la oprirea instantanee a tuturor echipamentelor de comunicatie de la bord. In acest scenariu, spune Goodfellow, pilotul a ales sa indrepte avionul spre cel mai apropiat aeroport.
"Probabil s-a dus spre Palau Langkawi, un aeroport cu o pista de 4000 de metri, la care se putea ajunge usor. Daca s-ar fi intors la Kuala Lumpur, stia ca ar fi trebuit sa treaca peste varfuri muntoase", a spus Goodfellow. Aceasta teorie presupune insa ca avionul nu a mai reusit sa ajunga la acel aeroport.
7. Incendiu puternic la bord
O alta ipoteza sugereaza ca un incendiu a izbucnit la bord, nu doar in cabina, dar si in intregul interior al avionului. Acest lucru explica faptul ca pe radare aparatul apare ca executand o intoarcere brusca, dar probabil toti cei din interior au fost pana la urma ucisi. Potrivit acestei teorii, avionul a ars in interior, insa incendiul nu a produs stricaciuni exteriorului, astfel incat avionul a zburat pana cand i s-a terminat combustibilul si s-a prabusit.
8. O explozie in cabina
Teoria unei explozii bruste in cabina inainte de intoarcerea brusca la stanga ar putea explica de ce nu a existat niciun mesaj de alarma din partea pilotilor sau o cerere de ajutor. De la atentatele din 2001, cabinele au fost intarite puternic, astfel incat nu mai e posibil ca un atentator sa intre in cabina. Un incident brusc in interiorul cockpitului i-ar lasa pe insa pe ceilalti membri ai echipajului si pe pasageri in imposibilitatea de a face ceva.
9. O lupta in aer
Desi autoritatile malaeziene cred ca avionul a fost deturnat intentionat si banuiesc ca sistemele de comunicatii au fost inchise intentionat, anchetarea biografiilor celor 227 de pasageri a indepartat orice suspiciune.
Daca totusi ne gandim ca e posibil sa fi fost vorba de o deturnare efectuata de unul dintre pasageri, ramane de explicat de ce persoana sau persoanele implicate in deturnare nu au facut altceva decat sa plonjeze in Oceanul Indian. Una din teorii presupune ca a existat o lupta la bord, incheiata in cel din urma cu distrugerea reciproca a celor care au atacat si a celor care s-au aparat.
10. O operatiune a CIA
Fostul prim ministru al Malaeziei, Mahathir Mohamad, este autorul ultimei teorii, el fiind cel care a sugerat ca CIA este implicata in incident. Intr-un comentariu pe blogul sau din data de 18 mai, Mahathir spune ca avionul a fost deturnat de CIA si Boeing.
"Avionul este acum undeva, fara insa sa mai poarte insemnele Malaysia Airlines. Cineva ascunde ceva. Nu e cinstit ca Malaezia si Malaysia Airlines sa suporte vina", a spus fostul premirr, acum in varsta de 88 de ani, care a condus tara intre 1981 si 2003. Compania Boeing s-a simtit obligata imediat sa nege teoria lui Mahathir. Mai multe...