Pericolul care vine din cer. NIMENI nu a luat asta în calcul până acum
Urmele lăsate de avioane pe cer sunt mult mai periculoase decât se credea până acum.
Cercetătorii sunt îngrijoraţi de modul în care aceşti „norişori" aparent inofensivi formaţi de motorul avioanelor ar putea accentua încălzirea globală.
Pentru a reduce efectul negativ pe care îl au aceste urme asupra mediului, un studiu a demonstrat că există o soluţie: schimbarea culoarelor de zbor.
Asta ar însemna lungirea unor trasee, dar nu cu mult. De exemplu, un zbor de la New York la Londra ar însemna, pe o nouă rută, doar 22 de km în plus, spun experţii.
Aceste dâre de condensare pe care le lasă în urmă avioanele apar atunci când aeronavele zboară printr-un aer rece, umed, iar motoarele lor formează un condens care face vizibili vaporii.
Urmele se pot întinde pe distanţe foarte mari, chiar şi pe 150 de kilometri şi pot persista până la 24 de ore.
Norişorii astfel formaţi au în acelaşi timp un efect de răcire şi de încălzire. Reflectă razele solare în spaţiu şi astfel răcesc atmosfera, dar totodată menţin energia infraroşie, ducând la încălzire.
Potrivit cercetătorilor, efectul de încălzire este mult mai puternic.