MENIU

AVION PRĂBUŞIT. Mesaje sfâşietoare după moartea PILOTULUI ADRIAN IOVAN şi a studentei AURA ION

<p>ADRIAN IOVAN A MURIT. Trupul ne&icirc;nsufleţit al pilotului Adrian Iovan, ridicat de la SML Alba</p>

AVION PRĂBUŞIT La o zi de la moartea lui ADRIAN IOVAN, cunoștințele și prietenii îi simt lipsa, motiv pentru care i-au lăsat zeci de mesaje pe o rețea de socializare, mesaje pe care pilotul nu le mai poate citi, însă, cu siguranță, gândurile bune au ajuns acolo unde trebuie.

AVION PRĂBUŞIT "Cine crede în zbor e stăpân peste zare", așa sună unul dintre mesajele postate pe internet și asta pentru că apropiații știau că ADRIAN IOVAN chiar era stăpân la bordul aeronavelor, știa exact ce decizie trebuie să ia chiar și în momentele cele mai dificile.

Așa se explică și faptul că cinci dintre pasagerii avionului BN2 care urma să aterizeze la Oradea sunt acum în afara oricărui pericol.

AVION PRĂBUŞIT Medicul Radu Zamfir, de la Institutul Clinic Fundeni, supraviețuitor al accidentului aviatic de luni, a și declarat într-o conferință de presă că toți cei care au fost salvați îi datorează viața pilotului Adrian Iovan.

AVION PRĂBUŞIT "Piloții nu mor niciodată. Ei decolează și nu se mai întorc", scrie un alt admirator de-al lui ADRIAN IOVAN pe o rețea de socializare.

Prietenii îl deplâng pe ADRIAN IOVAN și își arată respectul față de acesta și prin mesaje personalizate. De pildă, unul dintre amicii săi îi scrie: "Adi, bunul meu prieten, îmi pare nespus de rău că nu am reușit să-ți spun ieri 'Have good landing, my friend'! Adio, prietene!", în timp ce un alt prieten scrie: "Este de neimaginat că un titan al zborului și-a găsit sfârșitul în zbor".

"Îmi pare atât de rău, ADRIAN IOVAN! Oamenii adevărați, asemeni ție, fac viața de zi cu zi să pară mai sigură, mai frumoasă, mai bună. Acum ne-ai lăsat doar amintirea ta. Am rămas privind la cer, dar mult, mult mai săraci prin dispariția ta. Dumnezeu să te odihnească în pace!", postează un alt admirator de-al pilotului Adrian Iovan.

Pentru mulți dintre cei pasionați de zbor, ADRIAN IOVAN a fost și va rămâne un erou, așa cum subliniază și una dintre cunoștințele sale, tot pe internet.

"Adriane, ți-ai făcut doar datoria într-un loc unde acest lucru nu prea contează! Ca fost personal navigant știu că zborul pentru noi este atât de molipsitor, încât izul său periculos și frumos îți rămâne pe viață în suflet. Ești un erou, ești un pilot adevărat, iar noi nu putem decât să-ți mulțumim că ai existat printre noi... atât de frumos, de decent și special".

ACCIDENT AVIATIC. MOARTE ADRIAN IOVAN, atac JOSNIC

AVION PRĂBUŞIT. Pagină de FACEBOOK ÎN MEMORIA AUREI ION: "RESPECT pentru AURA ION!"

AURA ION Femeia de 23 de ani care a murit în accidentul aviatic din Cluj, AURA ION, era medic rezident în anul V la Institutul Medico-Militar din București și efectua un stagiu de pregătire la Spitalul Fundeni.

De-a lungul studiilor, tânăra s-a implicat voluntar în numeroase activități pe linie medicală, așa cum subliniază și Ministerul Apărării Naționale într-un comunicat de presă.

Aurelia nu era doar un exemplu pentru cei de vârsta ei, ci și o fată care respecta haina militară și pe medici, în general. Tocmai de aceea a și vrut să meargă la Oradea cu echipa de doctori profesioniști de la Spitalele Fundeni și Elias.

În amintirea ei, cunoscuții i-au dedicat o pagină pe o rețea de socializare unde toți cei care doresc pot lăsa mesaje.

Deși pagina intitulată "Respect Aura Ion" a fost creată în seara zilei de marți, deja are peste 8.000 de susținători.

Acolo, cei care vor să o păstreze în amintire au postat fotografii cu Aurelia și gânduri frumoase, dar și mesaje de rămas-bun.

"Câtă durere trebuie să fie acum în sufletul părinților tai, câte neliniști și întrebări care probabil nu-și vor afla răspuns niciodată!? Poate că există o rânduiala divină pe care noi, pământenii, nu o înțelegem, poate că există o rațiune și un sens al fiecărei pierderi, dar ea nu va ține loc absenței tale, Aura Ion, și nici nu va alina suferința mamei tale, a tatălui tău, care în mod nefiresc te vor duce spre locul înhumării. Planurile tale, visele tale își vor găsi împlinirea în cer, printre îngeri, iar drumul tău prin viață, curmat atât de brusc, nu a fost în zadar", scrie un prieten al tinerei pe internet.

Localnicii care au ajuns primii în zona unde s-a produs accidentul aviatic din Cluj spun că fata avea lacrimi înghețate pe față. Poate că teama de moarte, dar și neputința au făcut-o să "se dea bătută" în așteptarea autorităților care plecaseră s-o caute pe ea și pe ceilalți șase pasageri și piloți. Așteptarea a fost grea pentru cei care se aflau în aeronavă, din cauza rănilor și frigului, iar Aurelia nu a mai putut duce la bun sfârșit "bătălia". A murit cu lacrimile pe obraji și răpusă de temperaturile scăzute din munții Apuseni.

Două persoane — pilotul Adrian Iovan și o tânără, medic rezident — au decedat și cinci au fost rănite după ce aeronava de tip BN 2 s-a prăbușit într-o zonă împădurită din Apuseni, în zona Vârfului Petreasa, la peste 1.200 de metri altitudine. Cele șapte persoane aflate la bordul aeronavei, doi membri ai echipajului și cinci medici, se deplasau la Oradea pentru o operație de prelevare de organe pentru transplant.

Epava avionului și victimele au fost descoperite de un pădurar din Alba după aproximativ șase ore în care autoritățile le-au căutat.