MENIU

AVION PRĂBUŞIT LA CLUJ. Şapte RĂNIŢI: 2 PILOŢI, 4 MEDICI şi UN STUDENT

Avion prăbuşit în Cluj

AVION PRĂBUŞIT ÎN JUDEŢUL CLUJ Directorul Romatsa, Aleodor Frâncu, a declarat că echipele de intervenţie au coordonatele exacte ale locului unde a aterizat forţat avionul medical, însă zona este foarte greu accesibilă şi este foarte greu de ajuns la victime, care sunt în viaţă.

AVION PRĂBUŞIT ÎN JUDEŢUL CLUJ  "Zona este foarte greu accesibilă. Noi avem coordonatele perfecte ale aeronavei, ştim exact unde sunt, pentru că orice aeronavă emite un semnal permanent asupra acestora. Este foarte greu de ajuns la ei", a spus Frâncu, adăugând că zona este muntoasă şi împădurită, iar în plus ceaţa este densă.

AVION PRĂBUŞIT La operaţiunea de salvare iau parte echipe ale Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă din Cluj, Alba şi Bihor. Conform unor surse medicale, unul dintre medicii din avion, care se poate mişca, a găsit o lanternă şi încearcă să semnalizeze echipelor de intervenţie locul unde se află avionul.

De asemenea, la ora transmiterii acestei ştiri, zece salvamontişti de la Cluj au plecat spre zona unde se află avionul. Toate cele şapte persoane aflate în AVIONUL PRĂBUŞIT cu medici care a aterizat forţat, luni după-amiază, au fracturi şi răni, au declarat surse medicale.

Toţi cei şapte sunt conştienţi, însă au suferit fracturi şi răni, iar majoritatea lor nu se pot mişca, au mai spus sursele citate.


Coordonatorul Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) Cluj, Adela Golea, a declarat, pentru corespondetul MEDIAFAX, că instituţia pe care o conduce este pregătită să preia răniţii.

AVION PRĂBUŞIT "Suntem pregătiţi, avem echipaje medicale suplimentare, răniţii pot fi internaţi la Clinica de Chirurgie nr. I pentru a fi operaţi, dacă va fi cazul. S-au mobilizat toate clinicile pentru a acorda asistenţă medicală, inclusiv cea de Neurochirurgie”, a spus Golea.

AVION PRĂBUŞIT Coordonatorul SMURD Cluj, Cristian Ursu, a declarat, la rândul său, că au fost trimise în zona accidentului patru ambulanţe, plus o o maşină de descarcerare.
Echipele de intervenţie trimise unde a aterizat forţat avionul cu medici care zbura de la Bucureşti la Oradea nu pot găsi locul unde s-ar afla epava, care a fost localizată aproximativ într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri.

AVION PRĂBUŞIT Surse medicale au declarat că medicii şi echipajul din avionul care a aterizat forţat nu fost găsiţi până la ora transmiterii acestei ştiri, în ciuda faptului că a fost localizată aproximativ zona unde s-ar afla aeronava.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a spus, la la rândul său, că din informaţiile pe care le are de la şeful Salvamont Cluj, care a trimis echipaje la faţa locului, zona în care se află avionul este la graniţa judeţelor Cluj, Alba şi Bihor.

AVION PRĂBUŞIT El a precizat că AVIONUL PRĂBUŞIT s-ar afla în zona "Ursoaia", care este foarte accidentată şi se află la o altitudine de peste 1.400 de metri. "Cea mai mare problemă este localizarea avionului", a spus Uioreanu.

AVION PRĂBUŞIT Şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), Ion Burlui, a declarat anterior că toate cele şapte persoane aflate în avionul medical sunt în viaţă, răniţii primind îngrijiri de la medicul care a sunat la 112 pentru a anunţa accidentul aviatic.

AVION PRĂBUŞIT El precizat că toate informaţiile pe care le are de la faţa locului au fost furnizate de unul din medicii din avion, cel care a sunat la 112 şi care le-a acordat îngrijiri medicale persoanelor din aeronavă.
Echipa medicală din avionul care a aterizat forţat urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, dr. Victor Zota, coordonator de transplant.

AVION PRĂBUŞIT Potrivit lui Zota, echipa medicală era condusă de medicul Radu Zamfir de la Fundeni şi formată din doctorii Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş

AVION PRĂBUŞIT Şeful Poliţiei Judeţene Cluj, Tudor Grindean, a spus că avionul s-ar fi prăbuşit în zona Beliş-Scărişoara, iar la faţa locului au plecat echipaje de la ISU Cluj, Bihor, Mureş şi Alba, precum şi un elicopter al SMURD Mureş.

Elicopterul de la SMURD Mureş trimis în zona unde ar fi aterizat AVIONUL PRĂBUŞIT  s-a retras, din cauza ceţii, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Ministerul Afacerilor Interne (MAI)
Potrivit sursei citate, deocamdată nu se cunoaşte exact unde s-ar fi prăbuşit avionul, el fiind căutat în zona Beliş-Scărişoara.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Cluj, Adriana Vornicu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că apelul la 112 a fost primit la ora 16.16, fiind făcut de o persoană care se afla în avion, după prăbuşirea acestuia. Bărbatul a anunţat că avionul s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă şi că sunt persoane rănite.

AVIONUL PRĂBUŞIT, de tip BN2, plecase, luni după-amiază, de la Bucureşti spre Oradea, şi avea la bord un echipaj medical, printre care şi purtătorul de cuvânt de Spitalul Elias, dr. Valentin Calu, iar incidentul a avut loc în apropierea localităţii Beliş, în judeţul Cluj, într-o zonă montană, mai multe ambulanţe îndreptându-se spre locul accidentului.

Conform unor surse medicale, la bordul avionului se aflau patru medici, o asistentă şi doi membri ai echipajului de zbor, iar avionul era pilotat de Adrian Iovan.

Sursele citate au precizat că toate cele şapte persoane sunt în viaţă. Echipajul medical aflat la bordul aeronavei mergea la Oradea pentru o intervenţie de prelevare de organe. Ministerul Apărării Naţionale a fost solicitat să aprijine cu elicopetere şi tehnică specială operaţiunea de căutare a aeronavei prăbuşite în judeţul Cluj şi pentru salvarea persoanelor aflate în avion.

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat că a fost informat în urmă cu aproximativ o jumătate de oră despre producerea incidentului.

El a precizat că a fost solicitat sprijinul MApN pentru operaţiunea de cercetare-căutare. "Noi îi sprijinim cu elicopetre şi cu tehnică specială pentru cautare, dacă vremea permite şi ţinând cont de faptul că se înserează", a subliniat Duşa.

El a spus că este vorba despre o aeronavă a Şcolii de aviaţie, precizând că atribuţii în privinţa coordonării operaţiunii au Romatsa şi departamentul aviaţiei civile. La 9 ianuarie 2006, patru persoane - doctorul Liliana Puiu, asistenta Mioara Haută, pilotul Valentin Stănescu şi copilotul Augustin Toma - şi-au pierdut viaţa după ce elicopterul care transporta un echipaj SMURD s-a prăbuşit în apropierea aeroportului din Iaşi.