Avion prăbuşit în Franţa: Unul dintre piloţi a rămas blocat în afara cabinei
Unul din cei doi piloti ai avionului Airbus A320 al companiei Germanwings care s-a prabusit in Alpii francezi a parasit cockpitul si nu a mai putut reveni, potrivit inregistrarilor sonore recuperate de anchetatori, a facut cunoscut joi o sursa apropiata anchetei, citata de AFP.
"La inceputul zborului, se aude cum echipajul vorbeste normal, apoi se aude zgomotul unuia din scaune care este impins inapoi, o usa care se deschide si se inchide, zgomote care arata ca cineva bate in usa si apoi nu mai este nicio conversatie pana in momentul prabusirii", a mentionat aceasta sursa care a cunoaste continutul inregistrarilor si a confirmat o informatie publicata de jurnalul american New York Times.
Cei doi piloti vorbeau in germana. La sfarsitul zborului, alarma care indica apropierea de sol izbucneste, a adaugat aceeasi sursa, fara sa fie in masura sa precizeze daca este vorba de comandantul de zbor ori copilotul cel care a parasit cockpitul.
O alta sursa apropiata dosarului a dezvaluit AFP ca copilotul a intrat "recent in compania" germana Germawings (filiala a Lufthansa), "la sfarsitul lui 2013, cu cateva sute de ore de zbor la activ".
Nationalitatea sa nu este cunoscuta cu certitudine, a continuat sursa respectiva.
Aceste informatii provin de la audierea de catre anchetatori a cutiei negre care inregistreaza sunetele din cabina pilotilor. CVR-ul (cockpit voice recorder) a fost gasit marti la cateva ore dupa accident, iar lectura sa a fost facuta spre sfarsitul zilei de miercuri, potrivit Agerpres.