Avertizare meteo: duminică este COD GALBEN de inundații până la miezul nopții
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a avertizat că există pericolul de inundații pe raza județelor Alba, Bihor, Caraș Severin și Timiș.
Avertizarea este prevăzută pentru duminică, între orele 10:00 și 24:00 și constă în „scurgeri importante pe versanţi, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri importante de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale COTELOR DE ATENŢIE.
Aceste fenomene se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul superior al Timişului (judeţul Caraş Severin).
Se ridică începând cu data de 19.03.2017 ora 10:00 ATENŢIONAREA HIDROLOGICᾸ din celelalte bazine hidrografice avertizate anterior.
Harta cu codurile şi semnificaţia acestora se anexează.
Se menţionează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă”, conform inhga.ro