Avertizare hidrologică în 22 de județe, cod galben de inundații în weekend. Alertă în zonele deja afectate - HARTA
Hidrologii au emis, vineri, o atenționare Cod galben de inundații în 12 bazine hidrografice și pe afluenții mici ai Dunării. Din nefericire, cele mai mari riscuri sunt în zonele deja afectate, județele Vaslui și Galați.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până duminică la miezul nopţii în 12 bazine hidrografice şi pe afluenţii mici ai Dunării. În total, 22 de județe sunt vizate de riscul de inundații.
Un ciclon autentic ajunge în România la sfârșitul săptămânii. A fost botezat "Cassandra" sau "Finny" - HARTĂ
De vineri, ora 15.00, până sâmbătă la ora 20.00, este cod galben pe râuri din Caraş Severin, Gorj, Mehedinţi, Hunedoara, Vâlcea. În intervalul duminică ora 15.00 - duminică ora 24.00, râuri din Harghita, Covasna, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa, Braşov, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ, Suceava, Iaşi, Vaslui, Galaţi și Botoşani sunt sub alertă cod galben.
INHGA precizează că viiturile rapide de pe râurile mici se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele cursuri din judeţele Vaslui şi Galaţi.