Avertismentul unui medic despre Omicron după sărbători în România: „Putem vorbi deja de un nou val"
Adrian Marinescu, director medical la Institutul "Matei Balș" din Capitală avertizează că valul Omicron va lovi România cât mai curând. În plus, acesta explică ce este necesar să luăm în calcul atunci când se va începe reportarea numărului de infectări.
Întrebat despre Omicron după sărbători în România, Adrian Marinescu a precizat că putem deja să-l numim un nou val al pandemiei şi a confirmat că în a doua parte a lunii ianuarie spre 1 februarie după interacțiunile din timpul sărbătorilor ar trebui să crească numărul de infecții.
„Cred că trebuie să privim un pic altfel lucrurile faţă de ce a fost acum doi ani. O să conteze numărul de infecții, dar o să conteze mult mai mult care sunt forme care într-adevăr pun probleme, necesită internare, complicații vom discuta de formele severe şi de paturile de la terapie intensivă.
Aici ar trebui să fie diferența şi dacă se păstrează ceea ce știm deja legat de Africa de Sud şi la cazurile izolate din Europa ar trebui să avem o situaţie mai bună, mă refer la formele severe care vor fi mai puține. Trebuie să fim mai echilibrați să sa știm ce cifre vor conta când ne uitam în fiecare zi la ora 13:00 (n.r bilanț infectări)", a precizat medicul Adrian Marinescu, la un post TV.