Avertismentul specialiștilor: „Sistemul medical este la limită. Trebuie să stopăm circulația socială timp de două săptămâni!”
Octavian Jurmă, cercetator și epidemiolog, a declarat, în emisiunea „Legile Puterii”, că sistemul medical este depășit de mult și abia mai poate face față avalanșei de noi cazuri de Covid-19. Specialistul propune stoparea circulației sociale timp de două săptămâni, pentru ca sistemul sanitar să-și poată trage sufletul.
Cercetătorul și epidemiologul Octavian Jurmă atrage atenția că din vară saloanele ATI de la spitale sunt ocupate în propoție de 50% și că este doar o chestiune de timp până când personalul medical va claca.
„De capacitatea sistemului medical de a ne îngrji depinde și viața noastră. Ar fi fost oameni care ar fi putut trăi, dacă ar fi existat o suplimentare cu aparate de oxigen. Din vară avem 50% din ATI ocupat. Este o chetiune de timp până când medicii nu vor mai putea face față”, spune Jurmă.
Epidemiologul susține că România are deja 30.000 de oameni care sunt tratați de Covid-19 în sistemul sanitar, iar în ultima perioadă se constată aproape o dublare a numărului de noi cazuri, motiv pentru care sistemul sanitar va intra în colaps, pentru că aproape 60.000 de pacienți Covid nu pot fi îngrijiți în spitale.
„Suntem în zona de 10.000 de cazuri, iar asta va însemna 250 de morți pe zi. Trebuie să luăm măsuri pentru ca orice vaccin care va ajunge în România să fie practic, pentru că până ajunge la noi, s-ar putea să fim imunizați deja. Vârful din primăvară a fost de 500 de cazuri pe zi, iar acum am ajuns la 10.000. Epidemie este la un stadiu la care nu se mai poate face față medical. Din 14 septembrie, mereu ziua de miercuri a fost cea care a debutat cu record față de miercurea din săptămâna precedentă. Deci, de mâine încolo putem depăși 10.000 de cazuri, iar asta înseamnă 60.000 de cazuri noi, iar o parte dintre ei vor ajunge la tratament în spitale, iar acestea nu fac față unui asemenea aflux de pacienți. Trebuie să stopăm două săptămâni circulația socială”, mai spune specialistul.
Octavian Jurmă spune că o problemă este întâlnită și la DPS, unde sunt întârzieri din cauza deselor anchete epidemiologice, care pot fi făcute și de alți oameni cu pregătire medicală, nu doar de către angajații direcțiilor. De asemenea, specialistul acuză și numirile politice din cadrul DSP, multe dintre acestea fiind „invadate” de angajări pe criterii strict politice.