Avertismentul șefei INSP! Restricțiile care intră în vigoare azi vor fi evaluate la două săptămâni și vor fi înăsprite, dacă numărul cazurilor crește
Valul cinci al pandemiei de COVID ar putea fi mai scurt decât precedentele, însă am putea depăşi un milion de infectări în această perioadă, anunță secretarul de stat în ministerul Sănătăţii, Adriana Pistol.
''Cu cât merge exponenţial şi creşte foarte mult, cu atât cuprinde un număr mai mare din populaţie pe care vrem, nu vrem îi imunizează şi atunci sigur că se va duce mai mult în jos. De obicei, valurile epidemice care cresc atât de brusc şi coboară brusc şi nu durează foarte mult. Minim două luni va dura'' a spus Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii într-un interviu la un post de televiziune.
Dacă numărul infectărilor va creşte foarte mult, restricţiile care au intrat în vigoare sambata, 8 ianurie, ar putea fi înăsprite, a mai declarat medicul epidemiolog.
Adriana Pistol a avertizat că este posibil să avem peste un milion de cazuri în acest val, însă totul depinde de respectarea măsurilor.
„Ne așteptăm, dar există posibilitatea să fie mai mult de un milion, dar acest lucru e dependent de respectarea tuturor măsurilor, de ce facem fiecare dintre noi”, a spus Adriana Pistol.
Întrebată dacă 2022 va fi anul ieşirii din pandemie, șefa INSP a răspuns că ”nu este bine să facem astfel de previziuni”.
Ce restricții intră în vigoare începând de sâmbătă.
Guvernul menţine propunerea CNSU privind participarea persoanelor la activităţi până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în judeţele/localităţile în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori.
Participarea persoanelor va fi permisă în limita a 30% din capacitatea maximă a spaţiului în judeţele/localităţile în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori.
Masca de protecție de tip medical sau FFP2 va fi folosită, astfel încât să acopere gura și nasul, în toate spațiile publice închise și deschise, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, conform Hotărârii de Guvern.