Avertismentul poliţiştilor: metoda "Pluguşorul" face victime în noaptea de ANUL NOU
În noaptea dintre ani, răufăcătorii pot profita de buna-credință a cetățenilor și, deghizați în colindători, pot fura din locuințele ale căror uși le sunt deschise sau din cele pe care le găsesc descuiate, motiv pentru care polițiștii recomandă prudență celor care deschid ușa în noaptea de Revelion.
„Când primiți colindători, este bine să nu îi primiți în casă, acest lucru se poate face și în ușa casei sau a apartamentului”, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).
Pe lângă infracțiunile de furt din locuințe, hoții pot fura și bunuri lăsate pe casa scării. De aceea, Poliția recomandă ca cetățenii să nu deschidă ușa de la intrarea în bloc, oricui. De multe ori, infractorii se dau drept lucrători la societatea de energie electrică sau gaz pentru a putea intra pe casa scării.
„Copiii sunt rugați să nu deschidă ușa nimănui în lipsa părinților, pentru a nu trăda faptul că sunt singuri în casă. Daca nu vă petreceți Revelionul acasă, este bine să nu spuneți prea multor persoane că sunteți plecat. O altă soluție ar fi să lăsați locuința în grija unui vecin de încredere pe toată perioada absenței dumneavoastră. Furturile din locuințe pot fi prevenite prin asigurarea locuințelor cu elemente de securitate”, precizează IGPR.
În mediul urban este menționată în principal utilizarea mijloacelor tehnice și de siguranță modernă, respectiv montarea unor interfoane și utilizarea corectă a acestora, montarea sistemelor de alarmă în locuințe, asigurarea locuințelor cu sisteme de închidere greu penetrabile.
În mediul rural, cetățenii sunt sfătuiți să adopte măsurile minime de autoprotecție, adică aplicarea unor sisteme de închidere a locuințelor și anexelor gospodărești, construirea unui gard împrejmuitor pe tot perimetrul proprietății, montarea de gratii/grilaje la ferestrele camerelor poziționate spre stradă.
De asemenea, polițiștii au mai multe recomandări pentru evitarea victimizării copiilor atunci când se află la colindat.
„Asigurați-vă că aveți cunoștință despre traseele de colindat, pe care copiii urmează să le parcurgă în zilele de sărbătoare, pentru ca aceștia să nu ajungă, din întâmplare, în zone periculoase, unde s-ar putea accidenta sau lovi (din cauza întunericului, zăpezii, gheții sau altor factori climatici ori de altă natură). Comunicați cu copiii dumneavoastră, pentru ca aceștia să înțeleagă pericolul la care se expun deplasându-se în zone necunoscute, în care s-ar putea rătăci (păduri, desișuri, margini de localități). Sfătuiți-i pe copii să colinde în grupuri, pentru a se feri de pericole sau pentru a observa, mai ușor, orice element care ar putea să le primejduiască viața sau integritatea fizică”, conform sursei menționate.