MENIU

Avertismentul ONU: xenofobia, prezentă în partidele din Europa

Avertismentul ONU: xenofobia, prezentă în partidele din Europa

Ura faţă de străini nu mai este doar un atribut rezervat populiştilor, ci a pătruns şi în partidele de mainstream din Europa, a avertizat marţi, la Viena, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Zeid Ra'ad al Hussein, transmite dpa.

Înaltul diplomat al ONU a luat cuvântul în cadrul unei conferinţe care a marcat împlinirea a 25 de ani de la adoptarea de către statele membre ale ONU a Declaraţiei de la Viena privind drepturile universale ale omului. Drepturile omului sunt în regres în numeroase ţări ale lumii, a mai atenţionat Zeid Ra'ad al Hussein.

"Aici, în Europa, partidele etno-populiste sunt în ascensiune în numeroase ţări, alimentând ura şi temerile în societăţi tot mai divizate", a spus reprezentantul Naţiunilor Unite.

"Aproape peste tot pe continent ura pe care o canalizează înspre migranţi s-a infiltrat în partidele din mainstream şi modifică peisajul politic, generând răspândirea violenţei şi a suferinţei", a adăugat el.

Diplomatul ONU cu origini iordaniene şi suedeze a criticat în trecut Ungaria pentru controversata înăsprire a politicilor împotriva refugiaţilor şi a organizaţiilor care le acordă asistenţă, aminteşte dpa.

Marţi, el a luat în vizor Austria, guvernată de o coaliţie antiimigraţie între conservatori şi extrema dreaptă. "În această ţară - care mai mult decât altele ar trebui să fie conştientă de pericolele unei retorici ce promovează divizările etnice - au fost făcute declaraţii false şi incendiare în contradicţie fundamentală cu Declaraţia de la Viena" - a afirmat Zeid Ra'ad al Hussein, fără a da alte detalii.

Mai multe articole despre:
ONU xenofobie partide politice comisar ONU