Avertismentul medicilor! Copiii, mai predispuși la îmbolnăvirea cu noua tuplină Covid
Numărul cazurilor de COVID crește de la o zi la alta. Medicii sunt în alertă și anunță că de trei ori mai mulți copii sunt afectați de noua tulpină.
Este și cazul unei fetițe care se află internată la Terapie Intensivă, după ce a contractat virusul de la tatăl ei.
O mamă se află de câteva zile, împreună cu fetița ei, internate la Timișoara, după ce micuța a început să aibă temperatură.
„Nu scădea, cu tratament cu tot, dar nu, mai mult de 38 nu scădea temperatura”, spune mama.
În familie s-a înregistrat un șir de infectări după ce bărbatul din familie a fost primul testat pozitiv.
Creşterea numărului de cazuri de COVID din ultimele zile a dus la redeschiderea mai multor secţii COVID, printre care și la spitalul de copoii din Timișoara, acolo unde se află internată și micuța, alături de mama sa.
„Dacă la primele tulpini am observat că atacă patologia vârstnică sau adultul vârstnic, am ajuns ca, după doi ani și jumate să atace și patologia pediatrică. De la 33 de copii, numărul de cazuri a sărit la 80 de pacienți pediatrici”, a declarat Cristian Oancea - manager Spitalul Victor Babeș Timișoara.
Cadrele medicale recomandă ca părinții să fie atenți și să ia din timp măsuri de precauție, mai ales că se apropie sezonul rece. Grădinițele se vor redeschide, iar copii vor fi mult mai expuși, ceea ce va duce la un număr mai mare de infectări.