Avertisment sumbru al unui oficial rus: „Marea Neagră va fi în totalitate a Rusiei”
Un înalt oficial rus a lansat un avertisment menit să pună pe jar guvernele țărilor care au ieșire la Marea Neagră. Volodimir Saldo, șeful administrației ruse din regiunea Herson din Ucraina, a declarat că Marea Neagră va fi deveni un simplu "lac rusesc”.
Oficialul, pe care Rusia l-a declarat „șef al administrației militare civice din Herson”, după ce a preluat controlul asupra teritoriului în prima fază a invaziei sale, a făcut remarcile în cadrul unei conferințe desfășurate la Rostov-pe-Don, oraș din sudul Rusiei.
Declarațiile revoltătoate au fost distribuite marți pe Twitter de Anton Gerașcenko, un consilier al ministrului de interne al Ucrainei.
"The sea of Azov already became Russia's internal sea, and I think the Black Sea will soon become one, too" - so-called "governor of Kherson region" Saldo.
— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) March 14, 2023
What do Turkey, Bulgaria, Romania and Georgia think about that? pic.twitter.com/TBy5iOT9T0
„Marea Azov a devenit deja marea interioară a Rusiei și cred că și Marea Neagră va deveni în curând una” – a spus așa-numitul „guvernator al regiunii Herson”, Saldo, în urmă cu câteva zile.
Marea Neagră are o mare importanță pentru Rusia, în mare parte datorită rutelor de tranzit pe care le oferă, folosite de navele sale.
Saldo s-a adresat unei mulțimi în timpul unor evenimente de selecție personalului administrativ care, potrivit presei locale, au avut loc în regiunile Herson, Zaporojie, Donețk și Lugansk - cele patru teritorii pe care Putin a anunțat în mod fals că le-a anexat în septembrie anul trecut.
Scopul selecției este de a căuta personal de conducere care este gata să refacă noi regiuni rusești și a fost organizat în cadrul platformei prezidențiale „Rusia este o țară a oportunităților”.
„Vreau să aplaud când vom avea și Marea Neagră”, a spus Saldo. „O avem, dar va fi în totalitate a noastră”. El a făcut referire la o adresă susținută anterior de Putin, în care președintele rus „a vorbit despre ce atenție specială se acordă acum Rusiei”.
„Dezvoltarea noii renașteri, restaurarea și includerea deplină nu numai din punct de vedere juridic, ci și fizic... cu toate bogățiile noastre naturale, cu toate facilitățile noastre de recreere, cu sute de kilometri de plaje și zone de agrement, sute de mii de hectare fertile de pământ”, a mai spus Saldo.
Remarcile sale vin pe măsură ce tensiunile cresc cu privire la Crimeea, peninsula Mării Negre, care a fost anexată ilegal din Ucraina de Putin în 2014.