Avertisment pentru Guvern de la un membru în conducerea BNR
Economistul Daniel Dăianu, membru în conducerea BNR, consideră că o țară căreia îi lipsește stabilitatea economică are part de tensiuni sociale care conduc la probleme politice.
Economistul Daniel Dăianu, membru în conducerea BNR, a declarat, vineri, la Antena 3, că indiferent dacă unora le plac sau nu le plac băncile, stabilitatea financiară trebuie iubită pentru că o țară căreia îi lipsește stabilitatea economică are tensiuni sociale care conduc la probleme politice. Afirmațiile acestuia vin după mai multe schimburi de replici între BNR și Guvern pe tema controversatei OUG 114 care a introdus „taxa de lăcomie” pentru bănci.
„Ceea ce trebuie să subliniez și noi o subliniem cam în toate documentele elaborate în BNR este că avem nevoie de creștere economică sustenabilă, protejarea echilibrelor macro, anume dimensiunea deficitelor. România face parte din categoria țărilor care au avut sistematic deficite. Le poți avea, dar trebuie să fie ușor finanțabile și banii împrumutați să fie folosiți chibzuit, în investiții. Aceasta este rețea de succes peste tot în lume, indiferent de culoarea celor care au guvernare”, a spus Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administrație al BNR.
„Ne plac sau nu ne plac entitățile financiare, trebuie să iubim stabilitatea financiară, o țară fără stabilitate economică are tensiuni sociale și dacă tensiunile sociale se adâncesc ai probleme mari de ordin politic. Nu spun teze teoretice, sunt ușor de verificat în Europa”, a adăugat acesta.
El a adăugat că BNR nu ignoră „zgomotul politic”.
„Noi nu suntem naivi, mă refer la C.A al BNR și colegii experți, pentru că nu trăim la etajul 15. Oricât de străluciți ar fi cei din Consiliul de Administrație, te bizui pe pregătirea și buna-credință a experților. Noi nu ignorăm zgomotul politic, peste tot în lumea așa ceva poate interfera cu dialogul interinstituțional, important este să nu se iasă dintr-o albie astfel încât să fie prejudiciată calitatea actului de decizie (...) Nimeni nu este infailibil, dar important este să cunoști istorie, lecțiile din experiența proprie și a altora, un om inteligent și responsabil este și cel care învață, și cel care recunoaște rapid că a greșit”, a afirmat membrul CA al BNR.