Avertisment dur pentru omenire, lansat la Davos! Șeful ONU: Omenirea se uită în ochiul unui uragan de gradul 5
Antonio Guterres a lansat un avertisment pentru omenire la Forumul Economic de la Davos. Într-un discurs dur, secretarul general al ONU a declarat că lumea se află într-o stare deplorabilă. La rândul său, președintele World Economic Forum (WEF), Klaus Schwab, spune că vom trece printr-o perioadă dificilă care ar putea dura mai mulți ani.
"Nu sunt aici să evit nivelul acestei provocări sau starea deplorabilă a lumii. Omenirea privește în ochiul unui uragan de gradul 5. Lumea noastră este lovită de o furtună perfectă pe mai multe fronturi", a spus Guterres.
Potrivit secretarului general al ONU, amenințările sunt printre cele mai grave: recesiunea globală, războiul din Ucraina, criza costului vieții, nivelul ridicat al datoriilor țărilor vulnerabile și sechelele lăsate de pandemia de coronavirus.
Un avertisment a venit și din partea președintelui World Economic Forum, o organizația non-profit cu sediul în Geneva. Lumea se confruntă cu mai multe crize care pot duce la extincția unei mari părți a populației globale.
"Generația noastră a ajuns într-un punct de cotitură. Ne confruntăm cu probleme cu adevărat existențiale, precum schimbările climatice, exploatarea naturii, posibile incidente nucleare și chiar mai rău, sărăcie extremă și virusuri. Toate pot duce la extincția unei mari părți a populației globale", a spus Klaus Schwab, președintele World Economic Forum.
Acesta a avertizat că urmează o perioadă dificilă care ar putea dura până la cinci ani. Potrivit unui raport anual privind riscurile, publicat anterior summit-ului de la Davos, criza costului vieții este cea mai mare amenințare în momentul de față.