Avertisment devenit realitate! Fenomenul catastrofal El Nino lovește planeta
În luna noiembrie a anului trecut, specialiștii avertizau că este foarte probabil ca fenomenul El Nino să lovească, din nou, planeta. Avertismentul a devenit realitate! În 398 de municipii din Columbia a fost decretat cod roşu de incendii având drept cauză fenomenul El Nino şi care afectează zone de vegetaţie reprezentând 35,4 % din teritoriul naţional.
Potrivit unui raport al Institutului de Hidrologie, Meteorologie şi Studii ale Mediului (Ideam), cea mai mare parte a incendiilor se situează în regiunile Llanos Orientales (este) şi în Caribe (nord).
Eduardo González, directorul Unităţii Naţionale pentru Gestionarea Dezastrelor (UNGRD), a declarat că din 15 decembrie anul trecut s-au înregistrat 195 de incendii de pădure în 122 de municipii ale ţării.
La rândul său, Ricardo Lozano Picón, ministrul mediului, a avertizat cu privire la scăderea nivelului râurilor şi al bazinelor hidrologice în regiunea riverană Pacificului (vestul ţării).
În aceeaşi situaţie se află şi râul Magdalena, cel mai important din Columbia, a cărui scădere a nivelului apelor poate afecta navigabilitatea.
Potrivit Ministerului Mediului, fenomenul climatic cunoscut sub numele de El Nino a dus la o creştere a temperaturilor în mai multe municipii ale ţări şi a provocat alunecări de teren.
El Nino se caracterizează printr-o creştere a temperaturii în Oceanul Pacific, iar efectele sale climatice afectează întregul teritoriu columbian.
Probabilitatea formării unui fenomen El Nino până în luna februarie 2019 este de 75-80%, în timp ce şansele ca fenomenul să continue în emisfera nordică şi în iarna 2018-2019 sunt uşor mai scăzute, a preciza Organizaţia Meteorologică Mondială (WMO), agenţie specializată a ONU, la finele anului trecut.
Un fenomen de tipul El Nino - creşterea temperaturii apei la suprafaţa oceanului în zona estică şi centrală a Pacificului şi care are loc, de obicei, la un interval de câţiva ani - s-a produs ultima oară în 2015-2016 şi a provocat daune recoltelor, incendii şi inundaţii.
"Fenomenul El Nino prognozat nu va fi, potrivit estimărilor, la fel de intens ca cel din 2015-2016 pe seama căruia au fost puse secete, inundaţii şi fenomenul albirii coralilor în diferite locuri din lume", a precizat într-un comunicat Maxx Dilley, director departamentului pentru predicţia climei şi adaptare din cadrul WMO.
"Cu toate acestea, poate afecta în mod semnificativ cantitatea de precipitaţii şi schemele de temperatură în multe regiuni, cu consecinţe importante asupra unor domenii precum agricultura şi siguranţa alimentară precum şi în ceea ce priveşte administrarea resurselor de apă şi a sănătăţii publice, acţiunea sa combinată cu schimbările climatice pe termen lung având ca efect o creştere a temperaturilor globale în 2019", a mai spus acesta.