Avertisment cumplit de la meteorologi: temperaturile ar putea depăşi 48 de grade, în weekend!
Meteorologii avertizează că temperaturile în Spania şi Portugalia ar putea depăşi, în acest weekend, recordul la nivel european, fiind de aşteptat ca temperaturile să depăşească 48 de grade Celsius, în urma unui val de aer fierbinte venit din Africa, informează postul BBC News.
Cea mai mare temperatura din Europa a fost înregistrată în anul 1977, la Atena, atunci când mercurul din termometre a urcat până la 48 de grade Celsius.
Autorităţile din cele două ţări iberice au emis deja avertizări de cod roşu de caniculă pentru zone din sudul Portugaliei şi provincia Badajoz.
Se aşteaptă ca temperaturi de aproape 40 de grade să fie înregistrate şi în sud-vestul Franţei, iar în Italia au fost emis avertizări de cod roşu de caniculă pentru mai multe regiuni din nordul şi centrul ţării, inclusiv vizând oraşe precum Florenţa, Veneţia şi Roma, scrie mediafax.ro.
Organizaţia europeană Meteogroup a comunicat că sunt "25-30% şanse ca recordul european de temperatura să fie depăşit", în acest weekend.
În aceste condiţii, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis, joi, o serie de atenţionări de călătorie pentru Portugalia, ţară în care a fost declarată stare de alertă şi cod roşu de caniculă în Lisabona şi Setúbal, avertizând că au fost instituite coduri de caniculă atât în Spania, cât şi în Croaţia.
Temperaturi anormal de ridicate s-au înregistrat în luna iulie în mai multe zone ale Europei, inclusiv în Finnmark, la nord de Cercul Polar, unde temperatura a ajuns miercuri la 31,2 grade Celsius.
În Grecia şi Suedia s-au înregistrat şi incendii de vegetaţie devastatoare cauzate de temperaturile ridicate şi secetă.