Averile acumulate suspect în România vor fi controlate. Șeful ANAF: Își cumpără mașini exorbitant de scumpe și n-au lucrat o zi
Președintele Fiscului, Lucian Heiuș, a anunțat vineri, 17 iunie, că ANAF va începe controale masive la persoanele fizice care afișează averi pentru a verifica sursele acestora.
"Este o jignire pentru oamenii cinstiți care muncesc greu, uneori de dimineața până seara, să vadă că în jurul lor alții își cumpără case care se învârt după soare, își achiziționează mașini exorbitant de scumpe și nu au lucrat o zi în viața lor și nu au plătit un impozit. Este de asemenea nedrept pentru agenții economici care majoritatea lor își desfășoară business-urile corect, își plătesc taxele și impozitele la timp, iar alți patroni fac evaziune fiscală, folosesc muncă la negru, se îmbogățesc nemeritat și nu plătesc niciun impozit în viața lor. Trebuie să fim realiști și să înțelegem că aceste mecanisme sunt dăunătoare atât bugetului de stat, dar creează și o mare frustrare în jurul societății românești, creând chiar modele antisociale", a declarat Lucian Heiuș.
Șeful Fiscului spune că întreaga campanie va începe pe 1 iulie și ar viza peste 550.000 de cetățeni români.
"Avem peste tot exemple de șmecheri care sfidează cu opulența și luxul pe care îl afișează, care cheltuie sume de bani exorbitante, sfidând pe omul de rând și care în viața lor nu au plătit niciun impozit, iar când verifici veniturile pe care le au, constați că ele sunt aproape inexistente.
În aceste zone, ne vom concentra controalele pe care le începem, să verificăm dacă averile acumulate sunt în concordanță cu veniturile obținute.
Am dat o sarcină direcției generale de control venituri persoane fizice să îmi facă o analiză de risc și am pornit de la 20 de milioane de CNP-uri. Am luat doar 4 ani, 2016, 2017, 2018 și 2019, anul 2020 o să îl finalizăm la sfârșitul lunii septembrie, iar anul 2021 probabil la sfârșitul anului. Făcându-se această analiză de risc, am constatat cu stupoare și cu revoltă de-a dreptul că 561.000 de persoane, de CNP-uri, au acumulat, atenție, o diferență între veniturile estimate de noi și veniturile declarate/ impozitate de 20 de miliarde de euro", a adăugat Lucian Heiuș.