Averea lui Răzvan Burleanu: FIFA îi virează anual un sfert de milion de dolari
Răzvan Burleanu - președintele Federației Române de Fotbal (FRF) este posesorul unei averi impresionante. Asta arată declarația de avere care prevede doar veniturile din ultimul an, dat fiind faptul că acum a devenit obligatorie pentru oamenii care conduc destinele federațiilor.
După nouă ani în funcția de președinte al FRF, veniturile lui Burleanu au explodat. Obligat prin lege să își depună declarația de avere, Răzvan Burleanu a declarat că are: 420.000 de euro venituri în bănci, 320.000 de euro venituri anuale, două terenuri intravilane, un apartament.
Răzvan Burleanu încasează pentru funcția de președinte al forului de la Casa Fotbalului aproximativ 30.000 lei pe lună.
Sume considerabile îi vin și de la FIFA, care i-a oferit aproximativ un sfert de milion de dolari în ultimul an – adică 248.839 de dolari – pentru prezența în FIFA Council. Și UEFA îi virează peste 30.000 de euro, adică 160.836 de lei. Per total, veniturile sale anuale se ridică la 330.000 de euro.