Avea mai multe dosare penale, iar apoi a început să ameninţe magistraţii. Ce s-a întâmplat
Un brașovean a fost trimis în judecată pentru ultraj judiciar, după ce a amenințat cu acte de violență mai mulți magistrați care i-au instrumentat mai multe dosare în care acesta era implicat.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a anunțat luni, prin intermediul unui comunicat de presă transmis AGERPRES, că procurorii acestei instanțe au dispus la data de 6 ianuarie 2016 trimiterea în judecată, în lipsă, a inculpatului Tuță Alexandru, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj judiciar-patru fapte.
"Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că în perioada 24.07.2013-18.07.2015, inculpatul Tuță Alexandru a transmis, prin intermediul poștei electronice, numeroase mesaje de amenințare explicită cu acte de violență și injurii, însoțite de imaginea unor obiecte contondente și tăietoare, la adresa magistraților care au soluționat dosare în care inculpatul avea calitatea de parte, creând o stare de îngrijorare și temere, de natură să afecteze activitatea de înfăptuire a justiției", se arată în comunicatul Parchetului.
În data de 11 august 2015, pe numele lui Tuță Alexandru a fost emis, de către Judecătoria Brașov, un mandat de arestare preventivă, însă acesta nu a fost pus în executare până în prezent deoarece acesta s-a sustras. Dosarul a fost înaintat, în vederea efectuării cercetării judecătorești, Judecătoriei din Sf. Gheorghe, mai precizează în comunicatul de presă.