Avea doar 32 de kilograme, dar acum e de nerecunoscut. Transformarea incredibilă a unei fete
Și-a dorit să slăbească puțin, însă a scăpat dieta de sub control și a devenit obsedată de calorii. Este drama unei tinere care a ajuns la un pas de moarte din cauza anorexiei.
I se părea că tot ce mănâcă o îngrașă, astfel că a ajuns să se înfometeze consumând doar 400 de calorii pe zi, în condițiile în care necesarul ar fi fost de 1800-2000.
Mai mult decât atât, fata cântărea toată mâncarea înainte să o consume, chiar dacă era vorba doar despre salată. părul a început să-i cadă și se confrunta cu atacuri de panică foarte des, conform mirror.co.uk. A ajuns să cântărească doar 32 de kilograme.
Din fericire, fata a fost salvată datorită unor exerciții fizice. Tânăra a început să ridice greutăți și să adopte un regim alimentar care include carne de pui, de vită, ouă, brânză de vaci, lapte de migdale, cereale, und de nuci și cacao.
Acum a ajuns la o masă corpărală normală și nici prietenii n-o mai recunosc,