Avea declarația completată corect, însă era urmărit național
Un bărbat din Dâmbovița a fost chestionat de jandarmi în privința respectării măsurilor prevăzute de ordonanțele militare și au descoperit că avea declarația completată corect, însă era urmărit național pentru furt.
În timpul desfășurării unei misiuni pe raza localității Pătroaia, care viza respectarea prevederilor legale impuse în această perioadă, jandarmii dâmbovițeni au depistat un bărbat de 48 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de urmărire pentru comiterea infracțiunii de furt.
Jandarmeria Română a luat atitudinea necesară în cazul bărbatului și a reamintit că de fiecare dată când decideți să ieșiți din casă, trebuie să aveți în vedere și să respectați prevederile legale, pentru a nu risca, cu bună știință, să fiți sancționați contravențional sau să intrați sub incidența legii penale.