MENIU

Aveți grijă unde mâncați la mare! Mai multe localuri, suspendate de Protecția Consumatorului

Activitatea a opt unităţi de alimentaţie publică din staţiunile Eforie Nord şi Eforie Sud a fost oprită în urma mai multor nereguli ce pun în pericol sănătatea turiştilor, depistate de comisarii Protecţiei Consumatorilor într-o acţiune organizată timp de două zile, a informat marţi şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, Horia Constantinescu.

Potrivit acestuia, nereguli au fost constatate şi pe plaje, nefiind îndeplinită prevederea legală potrivit căreia şezlongurile să fie amplasate pe cel mult pe 70% din suprafaţă.

"În acţiunea organizată vineri şi astăzi (marţi - n.r.) au fost vizate atât locaţii de alimentaţie publică, cât şi plaja. Marea majoritate a plajelor ocupau peste cei 70% prevăzuţi de lege, iar multe dintre locaţiile de alimentaţie publică au fost oprite ca prestare de servicii pentru deficienţe majore ce pun în pericol pe lângă sănătatea viaţa consumatorilor, turismul în general. Din zece locaţii de alimentaţie publică, opt au fost oprite. Pentru plajă, s-a luat măsura remedierii deficienţelor chiar în cadrul acţiunii de control", a declarat Constantinescu.

Potrivit acestuia, CJPC Constanţa a propus Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului introducerea unui cazier contravenţional, pentru a se putea ţine evidenţa agenţilor economici care încalcă în mod repetat prevederile legale.

"Comisariatul Constanţa a propus Autorităţii Naţionale a Protecţiei Consumatorului introducerea cazierului contravenţional, aşa am numit noi constatarea de abateri repetate la acelaşi operator economic. În felul acesta, dacă vedem că în registrul unic de control ne-am înregistrat în trecut, au fost luate măsuri atât de consiliere sau de sancţionare, putem considera că vorbim de îndărătnicia acestuia şi de faptul că nu îşi doreşte să respecte nici autoritatea de control, nici consumatorul în general", a spus reprezentantul CJPC Constanţa. 

Mai multe articole despre:
protecţia consumatorului OPC Eforie