Avarie majoră la ENEL: Șoseaua Nordului a rămas fără curent electric
Alimentarea cu energie electrică în zona Șoselei Nordului a fost întreruptă miercuri după-amiază, în jurul orei 15,00, în urma unui incident pe linia de medie tensiune, anunță Enel.
„Au fost afectate două posturi de transformare. Unul a fost deja alimentat de echipa aflată pe teren, care lucrează acum pentru remedierea celui de-al doilea” a transmis ENEL, citat de Agerpres.
Reprezentanții companiei nu au putut preciza care au fost cauzele exacte ale avariei, însă vor face eforturi ca situația să reintre în normal.