MENIU

Autostrăzi construite prin concesionare

Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a anunţat, marţi, că intenţionează să concesioneze lucrările de construcţie pentru autostrăzile şi drumurile expres. Orban spune că primul drum construit după acest model va fi tronsonul de autostradă Comarnic-Predeal.

La puţin timp de la acest anunţ, fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, l-a atacat pe succesorul său. Berceanu spun că Orban ar fi prezentat strategia pe care chiar el a pus-o la punct în perioada în care se afla la şefia ministerului.

Ludovic Orban vrea ca firmele care vor construi autostrăzile şi drumurile expres să suporte contravaloarea lucrărilor din fonduri proprii, urmând ca acestea să îşi recupereze banii din exploatarea drumurilor. Contractul de concesiune pentru aceste drumuri ar urma să aibă o durată de 49 de ani. Potrivit lui Orban, în acest sistem vor fi construiţi aproape 1400 de kilometri de autostrăzi şi drumuri naţionale.

Ludivic Orban nu a răspuns acestei acuzaţii.
Mai multe articole despre:
Berceanu drum Orban concesionare