Autostrada Lugoj-Deva. Noi penalități. România, aproape de conflict diplomatic cu Spania
După ce le-a fost executată scrisoarea de garanție în valoare de 58 milioane lei și li s-a cerut să plătească penalități în valoare de 73,65 milioane lei, spaniolii ar putea primi din partea CNAIR o nouă lovitură. Guvernul vrea noi penalități, de până la 87 milioane lei. Constructorul spaniol al lotului 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva anunţă declanşarea unui conflict diplomatic din cauza rezilierii contractului .
Constructorii spanioli izgoniți de pe cei 21 de kilometri dintre Ilia și Coșevița ai Autostrăzii Lugoj – Deva, deși au realizat 99% din lucrări, ar putea primi noi penalități, potrivit unui raport prezentat în Comisia de transporturi din Camera Deputaților de către Compania de Administrare a Infrastructurii (CNAIR).
Cuantumul acestora se poate ridica la aproximativ 87 milioane lei. Războiul dintre CNAIR și spaniolii de la COMSA și Aldesa se poartă pe bani și pe viețile șoferilor care, în fiecare zi în care cei 21 de kilometri de autostradă rămân închiși traficului, continuă să circule pe DN7 și DN68A, drumuri periculoase, cu multe curse și multe gropi și denivelări. Lotul 3 din autostrada Lugoj-Deva este aproape gata încă de la mijlocul lunii trecute, dar nu a fost deschis traficului, scrie G4media.ro
După ce le-a fost executată scrisoarea de garanție în valoare de 58 milioane lei și li s-a cerut să plătească penalități în valoare de 73,65 milioane lei, spaniolii ar putea primi din partea CNAIR o nouă lovitură. „Urmează calcularea penalităților de întârziere care se pot ridica la 15% din valoarea de contract acceptată, care este de 86.989.169 lei”, se arată în raportul consultat de G4Media.ro.
CNAIR încearcă asftfel să facă rost de bani pentru a acoperi reparații sau lucrări suplimentare la autostradă, dar și mentenanța acesteia după darea în trafic, în condițiile în care în urma rezilierii contractului a pierdut garanția de patru ani stipulată în contractul semnat cu spaniolii.
La rândul lor spaniolii susțin că au de încasat de la CNAIR mai bine de 80 de milioane de lei, lucrări efectuate, dar neachitate, aici intrând și un ecoduct impus prin actualizarea acordului de mediu dar și instalarea de panouri fonoabsorbante.
„Există deja o sentință din arbitraj în urma căreia am obținut 43 de milioane de lei și încă 50-60 de milioane care se află încă în comisiile de arbitraj”, a declarat Fernando Lana Hernandez, director în cadrul Aldesa Construcction, firmă care face parte alături de COMSA din asocierea care a realizat lotul 3 din autostrada Lugoj-Deva.
Declanșarea conflictului diplomatic
Constructorul spaniol al lotului 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva anunţă declanşarea unui conflict diplomatic din cauza rezilierii contractului de către autorităţile române de resort, urmând ca ambasadorul României în Spania să fie chemat la discuţii, a declarat, miercuri, Fernando Lana Hernandez, director Construcţii Internaţionale, Aldesa Construccion, la Comisia pentru transporturi din Camera Deputaţilor, potrivit Agerpres.
"Am deschis un conflict diplomatic la Ambasada Spaniei şi se va chema ambasadorul României în Spania pentru discuţii, pentru că Spania şi România sunt ţări prietene, aşa cum spune ambasadorul nostru, şi asta nu se face unei ţări prietene", a spus Fernando Lana Hernandez.
"Conflictul l-am dus la Comisia Europeană, unde am acuzat discriminarea companiilor străine", a adăugat reprezentantul companiei Aldesa Construccion.
n altă ordine de idei, Hernandez a menţionat că vineri, 6 septembrie, instanţele spaniole au oprit executarea garanţiei bancare de bună execuţie a lucrărilor, la fel şi instanţa românească. Garanţia era depusă la o bancă din Spania "şi o sprijinea pe cea pe care o avea în banca românească". Cu toate acestea, BCR a plătit garanţia de bună execuţie la ora 19:00.
"Trebuie să vă spun, din păcate, că ceea ni s-a întâmplat aici nu ni s-a mai întâmplat în nicio ţară. Cu lucrarea terminată, se reziliază contractul", a subliniat Fernando Lana Hernandez.
Comisia pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor a organizat, miercuri, o dezbatere privind rezilierea contractului lotului 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a reziliat la finalul lunii august contractul lotului 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva. Într-o conferinţă de presă, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat că lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva va fi preluat de CNAIR care va face în regie proprie lucrările ce mai trebuiau executate de constructorul spaniol, astfel încât traficul să fie deschis.