Autospecială a pompierilor avariată în timp ce aceștia interveneau la un accident rutier
O ausospecială a pompierilor a fost avariată chiar în vreme ce se afla într-o acțiune de intervenție la un accident rutiker. Din fericire, în urma celui de-al doilea eveniment rutier nimeni nu fost rănit, relatează realitateaderesita.net.
În Caras-Severin a avut loc un acident în care au fost implicate trei autoturisme și două persoane au fost rănite. Una dintre acestea a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar cealaltă a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Semenic”, Anca Balint.
La accident a intervenit Detașamentul de Pompieri Caransebeș cu o ambulanță SMURD, o autospecială pentru descarcerare și o autospecială pentru stins incencendii. De asemenea, pentru asistență medicală de specialitate au fost alertate două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severin.
Pe timpul intervenției, autospeciala pentru stins incendii, aflată în dispozitivul de intervenție, a fost avariată ca urmare a unui eveniment rutier produs de un aparținător al unui dintre persoanele implicate în accidentul inițial. În urma acestei situații, nimeni nu a fost rănit”, precizează reprezentanții ISU Semenic”.