MENIU

Autorul jafului comis pe A1 a încercat să se SPÂNZURE în închisoare. Furase 22 de kg de aur

Autorul jafului comis pe A1 a încercat să se SPÂNZURE în închisoare. Furase 22 de kg de aur

JAF DE BIJUTERII PE AUTOSTRADĂ. Deţinutul care a încercat să se spânzure în Penitenciarul Colibaşi este autorul jafului de bijuterii comis în 2011, pe autostrada Bucureşti - Piteşti, acesta fiind condamnat în septembrie, anul trecut, la 10 ani de închisoare şi la plata a peste 2,4 milioane lei despăgubiri civile.

JAF DE BIJUTERII PE AUTOSTRADĂ. Deţinutul care, vineri dimineaţă, a încercat să se spânzure în baia camerei de detenţie de la Penitenciarul Colibaşi se numeşte Simion Chirilă Ip-Rustem şi a fost condamnat de Tribunalul Argeş, în septembrie anul trecut, la zece ani de închisoare pentru tâlhărie, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, este acum în afara oricărui pericol şi va începe consilierea psihologică.

Reprezentanţii Penitenciarului Colibaşi au anunţat că vineri, în jurul orei 4.30, "persoana privată de libertate S.C.I.R., în vârstă de 35 de ani, condamnată în primă instanţă la zece ani închisoare pentru tâlhărie, a încercat să se spânzure în grupul sanitar al camerei de deţinere".

JAF DE BIJUTERII PE AUTOSTRADĂ. În 23 septembrie 2013, Tribunalul Argeş l-a condamnat la zece ani de închisoare şi cinci ani interzicerea unor drepturi pe Simion Chirilă Ip-Rustem pentru tâlhărie, potrivit sentinţei publicate pe portalul instanţelor de judecată. El a fost inculpat sub acuzaţia că, în anul 2011, i-a tâlhărit pe reprezentanţii unei firme de cantitatea 22,7 kilograme de bijuterii despre care partea vătămată a declarat că valorau aproximativ 650.000 de euro.

Prin sentinţa pronunţată în septembrie 2013, magistraţii Tribunalului Argeş au dispus ca Simion Chirilă Ip-Rustem să plătească părţii civile SC Diamanti Veri SRL Bucureşti suma de 2.411.713,26 lei cu titlu de despăgubiri civile. Totodată, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 17.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 16.380 lei în faza de urmărire penală. Condamnatul a atacat sentinţa, iar procesul se află pe rolul Curţii de apel Piteşti, având ca următor termen data de 30 ianuarie 2014.

JAF DE BIJUTERII PE AUTOSTRADĂ. În august 2011, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş a fost sesizat că la kilometrul 83, pe Autostrada Bucureşti - Piteşti, două persoane care se deplasau cu un Volkswagen Passat au fost oprite în trafic de trei bărbaţi care se aflau într-un alt autoturism de culoare neagră.

"Aceştia aveau feţele acoperite şi, prin ameninţare, au luat din portbagajul autoturismului oprit cantitatea de 22,7 kilograme de bijuterii, despre care victimele afirmă că sunt din aur", preciza sursa citată.

Totodată, cei trei au deposedat victimele de cheile autoturismului cu care acestea se deplasau, dispărând în direcţia Piteşti.

Bijuteriile furate aparţin unei firme din Bucureşti, Diamanti Veri, condusă de un cetăţean turc, susţineau surse judiciare, care au precizat că aurul nu era asigurat.

Iniţial, s-a estimat că valoarea bijuteriilor furate ar depăşi un milion de euro, ulterior reprezentanţi ai firmei afirmând că prejudiciul s-ar ridica la aproximativ 650.000 de euro.

JAF DE BIJUTERII PE AUTOSTRADĂ. La momentul producerii jafului, Diamanti Veri avea capital social minim şi era înregistrată într-un apartament de bloc din Sectorul 4 al Capitalei. Firma a fost înfiinţată în 15 iulie 2010, de un cetăţean turc pe nume Ayhan Numan, născut în Tarsus, în Turcia, în 1963.

Pe un site destinat comerţului cu bijuterii en-gros apare numele unei alte persoane ca fiind reprezentant al firmei, şi anume Huseyin Karaback. Atât SC Diamanti Veri SRL cât şi Karabacak Huseyin s-au constituit părţi vătămate în procesul intentat împotriva lui Simion Chirilă Ip-Rustem, care apare ca fiind singurul inculpat în acest dosar.