MENIU

Autoritățile din Belarus au prelungit mandatul de arestare al opozantei Maria Kolesnikova

Autoritățile din Belarus au prelungit mandatul de arestare al opozantei Maria Kolesnikova

Autoritățile belaruse au prelungit miercuri mandatul de arestare al Mariei Kolesnikova, figură importantă a opoziției bieloruse. Aceasta este acuzată de autoritățile de la Minsk că a adus atingere securității naționale. Conform Europa Liberă, Consiliul de coordonare al opoziției politice din Belarus a anunțat miercuri că anchetatorii i-au prelungit mandatul Mariei Kolesnikova până pe 8 martie.

Kolesnikova este membru cheie al Consiliului de coordonare, un organism înființat de opoziția politică din Belarus pentru a facilita transferul de putere în țară după alegerile prezidențiale din august, despre care opoziția spune că au fost fraudate iar Occidentul a refuzat să accepte. Belarusul este zguduit de proteste de stradă de la votul din 9 august, în urma căruia Lukașenko și-a adjudecat o victorie contestată în alegeri și al șaselea mandat consecutiv. De atunci, el conduce reprimarea brutală a protestelor, arestarea și maltratarea protestarilor pașnici și numeroase expulzări ale jurnaliștilor străini. Pentru acuzațiile care i-au fost aduse, Kolesnikova ar putea fi condamnată la o pedepsă cu închisoarea de până la cinci ani.

 
Mai multe articole despre:
Belarus