Autoritatea pentru Protecția Datelor a dat amenzi de 71.000 de euro în primele 9 luni
Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a primit, în primele nouă luni ale anului, aproape 4.000 de plângeri.
În perioada ianuarie-septembrie, instituţia de reglementare a înregistrat 3.952 de plângeri, fiind notificate 128 de incidente de securitate, informează Agerpres.
Ca urmare a investigaţiilor efectuate, în perioada menționată au fost date amenzi de 68.900 de euro şi o sancţiune de 10.000 de lei (aproximativ 2.050 de euro) în temeiul Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice.
Autoritatea a transmis că din mai 2018, când au intrat în vigoare noile reguli, până în septembrie 2020, a primit 12.471 de formulare de declarare a responsabilului cu protecţia datelor.
Regulamentul General privind Protecţia Datelor/GDPR este un set unic de norme cu o abordare comună la nivelul UE în ceea ce priveşte protecţia datelor cu caracter personal, care se aplică direct în statele membre.