MENIU

Probleme în sistemul informatic al ROMATSA. Aplicații noi, în lipsa unui contract de mentenanță

Autoritatea Aeronautică Civilă a descoperit probleme la softul sistemului ROMATSA de afişare a datelor de supraveghere a traficului, solicitând încheierea unui contract cu producătorul acestuia pentru remedierea deficienţelor.  

Controlul a fost cerut de ministrul Transporturilor, Iulian Matache. Este vorba de softul de bază al regiei, care are peste 12 ani vechime şi este produs de italienii de la SELEX/Alenia, conform Mediafax. 

Deși este vechi, sistemul funcționează, susține Gabriel Tudorache, lider sindical ROMATSA. 

Problema este că au fost adăugate elemente în plus de către partea română, sub decizia directorilor de la acea vreme din ROMATSA, în lipsa unui contract de mentenanță. Acele aplicații, care, între timp, au fost scoase, îngreunau funcționarea sistemului, a mai precizat Tudorache, la Realitatea TV.  

”În urmă cu două trei luni am făcut publice aceste probleme. Situația nu a fost una deloc plăcută, stresul la care eram supuși, în afară de presiunile pe care le făcea conducerea de la acea vreme, ne-a afectat foarte tare. Profesionalismul angajaților a făcut să nu se întâmple niciun incident grav.

Persoanele care au luat deciziile de a nu încheia contractele de mentenanță trebuie să răspundă.

Din datele pe care le avem, acest soft nu este de vină. Anumite persoane din ROMATSA au luat decizii să implementeze în acest soft date noi, fără să fi fost făcute probe”, a explicat Tudorache. 

Acesta a mai spus că traficul este sezonier, pe perioada de vară este foarte mare față de perioada de iarnă, și, din păcate, aceste probleme s-au întâmplat chiar în perioada de vârf, ”când situațiile meteo afectau mult munca depusă de controlorii de trafic”. ”Există achiziționat un alt contract cu altă firmă”, a adăugat Tudorache.

Autoritatea Aeronautică Civilă a descoperit probleme la softul sistemului ROMATSA 

 "A fost verificat modul de monitorizare a siguranţei serviciilor de navigaţie aeriană furnizate de ROMATSA. Au fost inventariate evenimentele de management trafic aerian, cele care au necesitat solicitări de intervenţie şi cele care au necesitat cercetare imediată locală sau investigarea ulterioară internă", a declarat directorul general interimar al ROMATSA, Fănică Cârnu, pentru Mediafax.

Acesta a mai precizat că softul este bun, însă încărcarea cu date suplimentare faţă de situaţia anterioară a condus la atingerea limitelor sale de complexitate provocând funcţionarea atipică a unor componente ale sistemului.

”În operaţiile curente pot să apară aceste situaţii exact cum pot apărea şi la un calculator obisnuit. Şi atunci un operator resetează sistemul sau aplică nişte modificări de configuraţie, dezinstalează aplicaţii sau mai instalează altele. Însă când apar nişte bug-uri în soft, acolo nu poate interveni decât producătorul care şi-a păstrat nişte drepturi de intervenţie. Pentru aceste tipuri de probleme s-a constatat că este necesar să urgentăm încheierea acelui contract", a mai declarat Cârnu.

Angajaţii regiei au suferit din cauza stresului foarte ridicat, dar nu s-a întâmplat nimic grav, a mai spus șeful ROMATSA.