Autodenunț incendiar în procesul lui Mazăre! Vezi cine l-ar fi turnat pe fostul edil
Actualul candidat din partea PSD la Primăria Constanței, Decebal Făgădău, a declarat într-o anchetă apărută la publicația locală Info Sud-Est că a sprijinit DNA în timpul perchezițiilor ce au avut loc la Primărie în dosarul fostului primar Radu Mazăre. Viceprimar al lui Radu Mazăre între 2008-2015, actualul primar interimar al Constanței, Decebal Făgădău, susține că și-a acordat tot sprijinul jandarmilor, polițiștilor și procurorilor Anticorupție. Oare este moral ca un om care s-a autodenunțat și a denunțat să fie primarul celui mai important oraș din România după București?
„Pot să vă spun că în acest birou a avut loc… hai să-i spunem schimbul de înscrisuri, prezentare de mandate și așa mai departe… Că… la fel ca și acum, biroul arăta la fel… la fel ca și acum… era tot muzică clasică la televizor… La fel ca și acum colegii mei își făceau treaba și după ce persoanele care duceau la îndeplinire mandatul au constatat că nu se opune nimeni, că există oameni civilizați, că nu e nici un fel de opoziție la predarea de înscrisuri, așa cum probabil s-ar fi așteptat, lucrurile s-au desfășurat în liniște, cu decență,” a declarat Decebal Făgădău pentru Info Sud-Est.
Întrebat de ce schimbul de documente oficiale nu a avut loc în biroul primarului Radu Mazăre, sau al viceprimarului Gabriel Stan, astăzi judecat pentru abuz în serviciu, Decebal Făgădău a răspuns că la prima percheziție era singurul prezent în Primărie.
Relația primarului interimar cu ANI și DNA este una complexă : Decebal Făgădău s-a aflat în stare de incompatibilitate între 2009 și 2012 pentru că a fost, simultan, și viceprimar, și reprezentantul Consiliului Local Constanța în Adunarea Generală a Acționarilor în cadrul RAJA, menționează sursa citată. Aceeași sursă vorbește despre „zvonuri referitoare fie la un denunț al lui Radu Mazăre pe numele fostului său viceprimar, fie la cauze disjunse din anumite spețe care l-ar viza pe Decebal Făgădău și activitatea acestuia, fie la încălcarea legii prin semnarea anumitor documente și contracte în perioada în care Radu Mazăre nu mai semna nicio hârtie, iar aceste sarcini le reveneau viceprimarilor săi”.
Decebal Făgădău este, de asemenea, martor la DNA în dosarul ANRP 4, legat de retrocedarea a 25 de hectare dintr-un cartier constănțean, în care este implicat și fostul prefect Claudiu Palaz, actualul candidat la Primăria Constanței din partea MP. Întrebat de reporterii de la Info Sud-Est dacă DNA îl vizează și în altă calitate decât cea de martor, Decebal Făgădău a declarat :
„Nu mi s-a adus la cunoștință că aș avea vreo calitate de suspect, sau învinuit, sau mai știu eu cum, în vreun dosar penal (…). Am fost citat în calitate de martor în dosarul ANRP, cu Horia Simu, le-am spus tot ce știam și am plecat. Asta-i tot. Nu am cunoștință să am vreo calitate de suspect, sau inculpat, sau mai știu eu ce în vreun dosar penal.”
La întrebarea dacă poate confirma zvonurile conform cărora a fost sau este denunțător în anumite dosare documentate de procurorii DNA, Decebal Făgădău a răspuns :
„Ce să comentez eu la așa ceva? N-am ce să comentez. Dacă ar fi fost așa ceva, ați fi văzut până acum”.