Autobuz electric în flăcări, la Brăila. Intervenție în forță, pompierii au folosit o cameră cu termoviziune pentru a pune capăt oricărui pericol
Un eveniment șocant a avut loc în această seară pe Calea Galați din municipiul Brăila, unde un incendiu a izbucnit la un autobuz electric.
Un incendiu a izbucnit în această seară, la ora 18.00, la un autobuz electric pe Calea Galați din municipiul Brăila. Din fericire, acesta se afla la capăt de linie și nu avea pasageri la bord. În urma incidentului, șoferul autobuzului a reușit să se autoevacueze, astfel că nu s-au înregistrat victime sau răniți în urma acestui incident.
Intervenția pompierilor a fost promptă, Detașamentul 1 de pompieri Brăila fiind la fața locului cu o autospecială pentru acțiuni de stingere (ASAS) la scurt timp după izbucnirea incendiului. La 18.20, s-a deplasat la locul intervenției și încă o ASAS, astfel că situația a fost rapid controlată.
La incendiul autobuzului electric s-a actionat cu o camera cu termoviziune pentru detectarea unor alte posibile focare. La fata locului a ajuns si o echipa de depanare Braicar, a informat ISU Brăila.