Autobuz cu 40 de călători, accident grav pe DN1. Un bărbat a murit
Un bărbat a murit, joi noaptea, în urma impactului dintre un autobuz cu 40 de persoane la bord şi un autoturism, pe DN 1, între localităţile Ghimbav şi Codlea, din judeţul Braşov.
Potrivit ISU Brașov, evenimentul rutier s-a produs între Ghimbav și Codlea, transmite Realitatea de Brasov.
În incident au fost implicate un autobuz și un autoturism. În autobuz se aflau 40 de persoane. Din păcate, bărbatul din autoturism a decedat.
Din autobuz, o singură persoană are nevoie de îngrijiri medicale. S-au deplasat la fața locului un echipaj pentru descarcerare, unul cu apă și spumă și trei echipaje SMURD.
Mai multe articole despre:
accident DN1