MENIU

Austria relaxează restricțiile! Școlile se vor redeschide, dar elevii şi profesorii vor fi testaţi de trei ori pe săptămână

Clasa elevi FOTO: Arhiva

Deşi trece prin valul cinci al pandemiei, Austria îşi menţine planul ca odată cu terminarea vacanţei şcolile să se deschidă luni cu prezenţă fizică, dar trei teste de COVID-19 săptămânale vor fi obligatorii pentru elevi şi profesori, dintre care două vor trebui să fie teste PCR, informează agenţia EFE.

Directoarea generală pentru sănătate publică din Austria, Katharina Reich, a declarat că închiderea şcolilor va fi ''ultima soluţie'' pe care ar lua-o, dar nu o exclude.

Circa 85% dintre cadrele didactice austriece sunt vaccinate anti-COVID-19 cu schema completă, în timp ce în rândul elevilor cu vârste între 12 şi 17 ani rata imunizării - prin vaccinare sau trecere prin boală - era de circa 55% la sfârşitul lunii decembrie.

Elevii şi profesorii vor trebui să poate permanent o mască FFP2. Ca măsură de precauţie suplimentară, guvernul austriac le-a cerut părinţilor să-şi testeze copiii cu o probă PCR în acest weekend de dinaintea redeschiderii şcolilor. Testele PCR sunt gratuite în Austria.

Vineri au fost confirmate în această ţară 8.786 noi cazuri de COVID-19. Presiunea asupra sistemului sanitar începe totuşi să scadă ca rezultat al lockdown-ului institui între 22 noiembrie şi 11 decembrie, numărul pacienţilor COVID-19 internaţi fiind de 929, dintre care 278 la ATI, mai puţin de jumătate faţă de situaţia din noiembrie.