AUSTERITATE LA VATICAN. Decizia luată de PAPA FRANCISC
Din rațiuni de economie, Vaticanul a decis să suspende angajările și orele suplimentare pentru angajații deja existenței, din partea cărora Papa Francisc se așteaptă însă la un efort sporit, relatează joi France Presse, citând agenția I.Media.
Secretariatul de Stat (guvernul central al Sfântului Scaun) le-a trimis o scrisoarea responsabililor a circa douăzeci de congregații și consilii pontificale, cerându-le mai ales să suspende angajările și orele suplimentare pentru angajați.
Pe lângă economiile ce vor fi astfel realizate, este vorba și despre înghețarea schemei de personal a Vaticanului în așteptarea unor modificări importante, în special prin reformarea dicasterelor (ministere), a precizat agenția specializată pe informații legate de Vatican.
Conform unor informații publicate de cotidianul Il Messaggero, și confirmate de I.Media, o scrisoare circulară, semnată de secretarul de stat, cardinalul Pietro Parolin, le-a cerut responsabililor administrațiilor pontificale să blocheze angajările, să nu mai efectueze reînnoiri de contracte și să nu mai permită efectuarea de ore suplimentare sau serviciul duminical.
Alegerea Papei Francisc și popularitatea sa în rândul maselor au suscitat o creștere a sarcinilor de lucru pentru numeroși angajați, unii fiind nevoiți să lucreze chiar și duminica. Totuși, acum se pare că se dorește o reducere a cheltuielilor pentru personal, ținând cont de bilanțurile preventive ale Sfântului Scaun pentru 2014, fără a se recurge însă la concedieri și la alte măsuri ce i-ar putea pune în dificultate pe angajații care au familii de întreținut.