MENIU

Aurescu, la Conferința anuală a NATO: România, angajată în respectarea și implementarea acordurilor privind controlul armamentelor, dezarmarea și neproliferarea

Aurescu, la Conferința anuală a NATO: România, angajată în respectarea și implementarea acordurilor privind controlul armamentelor, dezarmarea și neproliferarea

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a deschis marți, 10 noiembrie 2020, alături de Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, Conferința anuală a NATO pe tema controlului armamentelor, dezarmării și neproliferării armelor de distrugere în masă, eveniment desfășurată în format online hibrid București – Bruxelles. În alocuțiunea sa, șeful diplomației române a subliniat că organizarea de către România a acestui eveniment reflectă angajamentul puternic al țării noastre în cadrul NATO, cât și față de arhitectura internațională actuală privind controlul armamentelor, dezarmarea și neproliferarea, relatează MAE.

Cu acest prilej, Aurescu a reiterat susținerea României pentru un multilateralism eficient și cooperare internațională și a pledat pentru progrese în toate aspectele legate de controlul armamentelor, dezarmării și neproliferării nucleare, în vederea consolidării securității globale.

În context, ministrul român a reafirmat convingerea puternică a României că Tratatul privind Neproliferarea Armelor Nucleare, de la a cărui intrare în vigoare s-au împlinit, la 5 martie anul acesta, 50 de ani, este fundamentul arhitecturii de dezarmare și neproliferare nucleară și al promovării utilizării energiei nucleare în scopuri pașnice.

Totodată, Aurescu a reconfirmat angajamentul României de a susține și asigura integritatea Tratatului. „Alături de aliații și partenerii săi, România rămâne profund angajată pentru respectarea și implementarea deplină, în literă și spirit, a acordurilor existente privind controlul armamentelor, dezarmarea și neproliferarea”, a declarat ministrul de Externe.

Oficialul a făcut apel la responsabilitate și eforturi comune în direcția consolidării implementării Tratatatului de Neproliferare, inclusiv în perspectiva Conferinței de revizuire a Tratatului din 2021, precizând că „într-o perioadă în care ne confruntăm cu amenințări în creștere, este nevoie, mai mult decât oricând, de o abordare unitară privind amenințările de proliferare și securitate”.

Secretarul General al NATO Jens Stoltenberg a mulțumit ministrului afacerilor externe al României pentru co-organizarea și găzduirea evenimentului, de către țara noastră, în condiții excepționale.

Mesajul principal al înaltului oficial NATO a fost axat pe necesitatea de a urmări cu maximă prioritate aspectele de control al armamentelor și dezarmare, într-o manieră echilibrată, reciprocă și verificabilă.

„Într-un moment în care amenințările la adresa securității noastre sunt mai complexe și imprevizibile ca niciodată, avem nevoie de un factor de descurajare nuclear puternic combinat cu un control eficient al armamentelor, pentru a ne păstra pacea și libertatea”, a declarat Stoltenberg.

Conferința va fi închisă de secretarul de stat pentru afaceri strategice din cadrul MAE, Dan Neculăescu, și de Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mai multe articole despre:
bogdan aurescu conferinta nato arme nucleare