AUR, protest cu lumânări și coșciuge în toată țara față de COMASAREA alegerilor. Sediile PSD, pichetate
Oamenii lui George Simion s-au strâns în fața sediilor PSD cu lumânări și coșciuge. Aceștia protestează față de comasarea alegerilor anunțată de coaliție. Tot la sediile PSD, în același timp, vor protesta și oamenii din REPER, partidul lui Dacian Cioloș. Manifestațiile nu ar fi autorizate. AUR organizează protest de amploare în toată țara.
„Depunem o coroană de flori pentru că democrația în România a decedat”, spun protestatarii AUR.
Un protest AUR are loc, miercuri seară, în centrul Capitalei, împotriva intenţiei coaliţiei de guvernare de a comasa alegerile în acest an. Manifestanţii merg spre sediile PSD şi PNL şi au cu ei un sicriu şi cruci, pe un fond muzical al unui cortegiu funerar.
Social-democraţii au pus mai multe mesaje pe gard, pentru cei de la AUR: ”Nu primim bătăuşi”, ”Zero legi, doar violuri” şi un indicator spre Ambasada Rusiei.